|
|
 |
|
|
„…o lume literara celiniana n-a fost creata la noi pina la Radu Aldulescu.“ (Mihai Zamfir)
Povestea lui Dimitrie-Mite Cafanu poate fi citita si ca propunerea unei cai de salvare; un mod de a trai deasupra vremurilor, iar nu sub ele, intorcind spatele asa-ziselor necesare compromisuri ale supravietuirii. Asumarea conditiei de marginal si exclus ca pe un dat si un dar, mai ales atunci cind aceasta intra in conflict cu mostenirea de familie (Mite e fiul unui nomenclaturist comunist), este totusi ceva impotriva firii pentru romanul de orice conditie, asa incit finalul romanului este deschis premonitoriu spre Victoria Socialismului, nu doar numele unui bulevard-zona rezidentiala si centru civic, ci si al unei vai a plingerii, in care marea majoritate a celor trecuti pe acolo au ales sa si ramina dimpreuna cu familiile si urmasii lor, dintr-un anume complex al continuitatii si al onorabilitatii, ivit din frica, ignoranta si lacomie.
|
|
