|
|
 |
|
|
| Radu ALDULESCU, in dialog cu Florina PIRJOL, septembrie 2010, in Dilemateca |
 Toate romanele mele pornesc de la fapte reale, chiar si atunci cind am inventat aceste fapte de la cap la cap, cuvint cu cuvint. S-a intimplat ca in cazul Anei Maria si ingerii acest lucru sa se petreaca ceva mai explicit si la cererea persoanei care s-a dorit personaj. Adecvarea la real nu m-a limitat mai mult decit la alte carti.
As vrea sa spun in acest sens ca in interiorul limitelor adecvarii la real pe care ti le impune genul romanesc, exista o libertate de miscare nelimitata. |ntr-un roman se pot intimpla multe, mai multe decit in oricare alt gen sau specie literara, pretindu-se la o gama larga de abordari stilistice. Romanul este cea mai complexa si cuprinza toare forma de expresie artistica, de unde si tentatia de a depasi limitele genului pentru cei care nu stapinesc manierele de abordare romanesti, controlul si coerenta narativa si-si pun cititorul sa-i lectureze astupindu-si un ochi sau stind in cap, dindu-i indicatii de genul: este un experiment, nu m-a interesat sa scriu roman realist, nu m-a interesat de fapt sa scriu roman, ci doar ceva care sa-mi arate in ce stare sint.
Poate ca pe undeva, scriind Ana Maria si ingerii si propunindu-mi sa fie mai altfel, ceva mai alert, mai cinematografic decit celelalte romane ale mele, l-am vrut un fel de replica-indemn pentru beletristii pomeniti in fraza anterioara, atit citi or mai fi ramas pe linga scriitorii-vedete autori de teze de doctorat, un indemn, asadar, spre a nu-si mai cantona fictiunile in experimente sofisticate, neverosimilitati de toata mina, pentru a-si oferi un minim de curaj si deschidere fata de faptele vietii din jurul lor. |
|
| Adriana BITTEL, nr. 923/2010, in Formula As |
| Ati auzit desigur diverse persoane afirmand ca viata lor e un roman. Ei bine, o asemenea persoana, o romanca din Arad, «fugita» prin 1985 si traitoare la Viena, s-a adresat la inceputul anului trecut Editurii Cartea Romaneasca, in dorinta de a povesti unui scriitor sirul de intamplari dramatice si tragice pe care le-a trait, pentru a le da un rost si a le nemuri amintirea. Radu Aldulescu a fost cel ce i-a ascultat marturisirile si intr-un an a construit din povestea acestui destin romanul Ana Maria si ingerii. Biografia reala a Marianei Bejan a devenit o fictiune romanesca purtand marca distincta a originalului scriitor si facand astfel corp comun cu restul operei lui. Sordidul unor situatii in care e pusa eroina, brutalitatea mediilor interlope, mizeria si suferintele impinse la limita puterii de a indura sint rascumparate si in acest roman, ca si in celelalte, de valori mai presus de cele mai cumplite incercari - iubire materna, credinta, compasiune, capacitate de regenerare sufleteasca, altruism, caldura umana, speranta. Transformand viata «ca un roman» a Marianei intr-un roman plin de viata, verosimil si impresionant prin virtuozitatea artei lui literare, Radu Aldulescu mai adauga un succes palmaresului sau. |
|
| Marius GHILEZAN, nr. 36, 2010, in Luceafarul |
| Ultimul roman al lui Radu Aldulescu, Ana Maria si ingerii, este povestea dura a vietii unei femei care trebuie mereu sa o ia de la inceput. Daca ar fi tradus in cadrul vreunui program al ICR, ar putea concura cu multe scrieri contemporane ale lumii. Personajul principal are forta, expresivitate, dar si criza de destin, cum le place multor occidentali. Mariana, pentru ca despre o femeie nefericita este vorba, trece prin istoria unei epoci zbuciumate, stranii si crude a Europei Centrale din anii ’90. |
|
| Radu ALDULESCU, iunie 2010, pe www.psychologies.ro |
| Pina sa cunosc cazul Marianei, o femeie stabilita de mai bine de douazeci de ani la Viena, si fiicei ei, Ana Maria, care a murit la doar 21 de ani de Lupus, nu stiam ce sa cred despre tinerii care, in loc sa lupte pentru a-si croi un drum in viata, fac tot posibilul sa-si incheie cit mai repede socotelile cu lumea aceasta, fara sa aibe habar ce ii asteapta dincolo. Am inteles insa mai multe cind am auzit-o pe aceasta mama indurerata spunindu-mi printre lacrimi: „Am crezut ca daca muncesc din zori si pina noaptea tirziu, Ana mea va fi fericita cu banii multi pe care-i voi cistiga. Acum, cind ea nu mai e, imi dau seama cit de mult am gresit. Am pierdut atita timp pe care as fi putut sa il petrec cu ea...” |
|
| Gabriela GHERGHISOR, iulie, 2010, in Dilemateca |
| Ana Maria si ingerii reprezinta, deopotriva, o «odisee» feminina si o «saga» aradeana cu mame tenace, muncitoare si fiice indaratnice, aeriene (destinul triadei voluntare Maria – Mariana – Ana Maria), in care fiicele repeta greselile mamelor (atractia sinucigasa spre acelasi tip de barbat-«plosnita»: escroc, lenes, alcoolic, eventual microbist), dovedind insa, pe linga onefasta credulitate, o uimitoare robustete sufleteasca. De asemenea, este si romanul (de un realism atroce, inflamat de episoade senzationale) emigratiei si al conditiei de Auslander a romanilor intr-o tara a Europei occidentale. Si, nu in ultimul rind, o carte cu «ingeri» buni si rai, posedati de patimi (betia, jocurile de noroc, gurmandismul), abulici (Gabriel) sau hulpavi (lupusul). Nu numai Ana Maria cade prada lupusului, ci – simbolic – intreaga lume evocata aici, in care homo homini lupus, oamenii (auto) devorindu-se frenetic-bestial, dar pastrind, totusi, o candida si induiosatoare credinta in prezenta, vazuta ori invizibila, a ingerului salvator. |
|
| Daniel CRISTEA-ENACHE, 7 iulie 2010, in Bucurestiul cultural |
| Citit pe nerasuflate, ca toate romanele lui Radu Aldulescu, Ana Maria si ingerii il face totusi pe lectorul avizat sa urmareasca, dincolo de caruselul intimplarilor si faptelor, doua puncte de maxim interes critic. Acestea raspund, de altfel, unui dublu pariu al prozatorului, iar in functie de modul in care le solutioneaza, ii putem evalua (ne)reusita. Mai intii ca in majoritatea cartilor sale fundalul, apasator, este unul crepuscular-ceausist. Romanele lui Aldulescu, exceptind Proorocii Ierusalimului (2004), isi misca grupul de personaje din jurul celui central intr-o fotografie socio-politica inghetata, intr-un fel de natura moarta a socialismului tirziu. Senzatia dominanta e de baltire. Cele mai energice gesturi si cele mai violente actiuni, in loc sa rupa cadrul, intra (de fapt: ramin) in logica lui. Prin urmare, conflictul «externalizat» din romanul de fata a reprezentat o buna provocare pentru autor. A schimba Aradul (in Proorocii..., Bucurestii) cu Viena plina de ausländer-i (respectiv, cu Parisul magic pentru autohtonii puberi ai strazii) e mai mult decit o simpla amenajare a decorului. Substitutia implica, la prozatorul «nouazecist», o alta formula epica, adaptata contextului si climatului diferit. De la export la import. Al doilea pariu pe care Radu Aldulescu il face, cu el insusi, in Ana Maria si ingerii este preluarea unui subiect strain si prelucrarea lui pina la asimilare. [...] A duce romanul exclusiv spre moartea unei tinere bolnave de Lupus ar fi accentuat inevitabil melodramatic Ana Maria si ingerii. Iata de ce consider ca pariul cel mai important al autorului a fost cistigat. Intre comoditatea exploatarii unui subiect dramatic-incitant si dificultatea inscrierii lui intr-un complex fictional specific, Aldulescu a ales dificultatea. Si asta dupa Mirii nemuririi (2006), singurul lui roman in care se vedea oboseala... Acum nu se mai vede. Inca o repriza: puternicul romancier a revenit in arena pentru a cistiga. |
|
| Emanuela ILIE, 3 noiembrie 2011, in Viata Romaneasca, nr. 11-12 |
| In Ana Maria si ingerii Radu Aldulescu ne ofera insa cu mult mai mult decit doua istorii individuale, oricit de complicate si de ofertante ar parea ele, in ordinea desfasurarii existentiale ori a investiturii simbolice. In fapt, el demonstreaza si aici ca este unul dintre putinii romancieri apti sa interfereze cele mai variate planuri narative (amintirile din gradina raiului infantil si devenirea individuala ratata, iubirea materna si prietenia, lupta inegala cu o maladie incurabila si moartea, inconsistenta de fond a lumii vest-europene, crepusculul unei lumi si nasterea chinuita a alteia, mutatia inerenta a valorilor spirituale si culturale in epoca postdecembrista s.a.), intr-o naratiune alerta, trepidanta, care nici un moment nu lasa senzatia diluarii, a pierderii suflului epic esential. Excelent radiograf al mediilor si mentalitatilor, prozatorul nu-si refuza apoi nicaieri deliciile de a surprinde cit mai fidel spectacolul crud al existentei umane, cu actori captivanti si regie obscura. |
|
| Radu ALDULESCU, 26 aprilie 2010, pe agentiadecarte.ro |
| Fiecare carte pe care am scris-o are o poveste aferenta aparte, extrem de diferita de a celorlalte, compusa din aspecte precum declicul declansator, modul de elaborare, de documentare, impedimente, modalitati de intretinere a inspiratiei, modalitati de recuperare si refacere a filmului creativ etc. Extrag citeva fraze din povestea-jurnal a romanului Ana Maria si ingerii, pe care nu stiu daca voi ajunge vreodata s-o scriu. Este primul meu roman, asadar, scris la initiativa editorului. Doamna Madalina Ghiu de la editura Cartea Romaneasca, care mi-a editat si reeditat aproape toate romanele in ultimii patru ani, m-a pus in legatura cu o femeie aflata in cautarea unui scriitor dispus sa-i scrie romanul vietii. In ce ma priveste, viata oricarui om este un roman, cunoscind-o insa pe femeia aceea, am avut senzatia pe cale de a deveni certitudine ca tragedia ei a urmat in mod explicit un curs propice punerii in pagini de roman. Asa se face ca am lasat la trei sferturi romanul la care lucram si m-am apucat de ceea ce avea sa devina peste exact un an Ana Maria si ingerii. Pentru prima data am folosit o documentare stricta si mi-am asumat totodata riscul ca majoritatea personajelor sa poarte numele persoanelor care le-au inspirat si care sint potentiale cititoare ale cartii, complet neavizate in privinta procedeelor si regulilor fictiunii romanesti. Ca o compensatie a acestui risc probabil, pentru pima data mi se intimpla ca prima persoana care citeste manuscrisul sa fie cea mai importanta fiinta din viata mea. Pentru prima data stiu cu precizie ziua cind am inceput lucrul la roman – 2 aprilie 2009, si de asemenea perioada documentarii, cuprinsa intre 25 martie si 1 aprilie 2009. Pentru prima data voi preda editurii un mansucris in format electronic… Din considerente de spatiu, imi intrerup aici enumerarea, nu inainte de a presimti ca ineditul conceperii va provoca si va sustine ineditul acestui roman, diferit de tot ce am scris pina acum. |
|
| Bogdan CRETU, 25 iunie 2010, in Observator cultural |
| Ceea ce face ca aceasta poveste sa nu devina previzibila e stilul complex, bine regizat, cu accente fericite, cu virajele bruste de perspectiva specifice autorului. Chiar daca uneori pluseaza inadecvat (de pilda, in scena dezvirginarii Marianei, unde limbajul este cam debutonat, iar reactia fetei e cam prompta pentru o inocenta), Radu Aldulescu stie sa pastreze echilibrul intre duritatea unor scene si lirismul profund care inunda benefic paginile tensionate. Ana Maria crede in ingeri, ea chiar se indragosteste vremelnic de Sebastian, adolescentul care fusese salvat de un inger, in tentativa sa de a se sinucide aruncindu-se de la etaj. Lupusul devine si el un inger pazitor, un prieten cu care invata sa se obisnuiasca, tinut in friu de Gabriel, „ingerul ei de sex contrar“, care nu are un rol activ, ci doar un efect curativ, prin iubirea pe care i-o inspira. Ana Maria moare cind realizeaza ca iubirea sa pentru Gabriel, cea care temporar ii alungase boala, este un fiasco. Ce lasa in urma? In primul rind, o mama neconsolata; de neconsolat, de fapt. Dar si o poveste profunda, care a avut norocul sa intre pe mina unui scriitor adevarat. Ana Maria si ingerii este un roman care nu are cum sa te lase indiferent. Unul in care viata musteste si in care Ana Maria va trai de acum incolo. Pentru multa vreme, sint convins. |
|
| Bogdan CRETU, 25 februarie 2011, Ziarul de duminica |
| Radu Aldulescu a publicat, la inceputul anului, romanul Ana Maria si ingerii, o carte esentiala in silogismul operei sale; mai intii, totul porneste de la un caz real, ceea ce impune din start alte rigori decit cele obisnuite. E, de fapt, drama unei femei care fuge din Romania inainte de 1989 si cunoaste toate umilintele unui auslander, dar a carei tragedie este pierderea fiicei, pierdere cauzata de o boala neiertatoare: lupus. De cele mai multe ori, ai impresia ca naratorul prim al povestii nu gireaza naratiunea, ci doar pune cap la cap diferitele puncte de vedere ale personajelor, astfel incit, dintr-o suma de subiectivitati, rezulta o viziune obiectiva. Una, altfel spus, autentica. Bifez, deci, inca o reusita in dreptul acestui scriitor important, pe care il consider cel mai bun profesionist al prozei noastre de dupa 1990. |
|
|
|
|
|
