|
|
 |
|
|
| Viorica RADUTA, ian-feb 2009, in Viata Romaneasca |
 Vlad Moldovan impune o lume postbacoviana, dar nu in tusele neoexpresioniste ale lui Ioan Es. Pop sau Ioan Tudor Iovian, ci din cruda manta milenarista, cu intentii, posibilitati de… iesire, insa, din ea, prin viziunea trupului cotidian facuta din discontinuitatile, fragmentarismul, partile nepotrivite, as zice. Autorul penduleaza intre sacru si profan, cu o taietura transanta a segmentului cotidian peste abia sesizabilul sens inalt, sobru, dar ingenios strecurat in perspectiva decorului “verbal”. |
|
| Andrei TERIAN, 25 septembrie 2008, in Cultura |
| Blank ramine, deocamdata, debutul in versuri al anului; nu-i lucru de mirare, pentru ca Vlad Moldovan e un poet care stie ce face si, mai ales, stie ce are de facut. |
|
| Cristina ISPAS, 14-20 mai 2009, in Observator cultural |
| Vlad Moldovan este interesat nu de aflarea vreunui adevar ezoteric, ci de cel mai aproape de concretetea lucrurilor, de substanta lor palpabila. Stie bine ca nici prin disectie chirurgicala si nici printr-o analiza prea aplicata nu se poate afla adevarul, ci prin observarea cu atentie si detasare, in acelasi timp, a fluiditatii miscarilor in sistem. Poemul apare astfel ca o recombinare de date, iar ca in orice proces de aglutinare, de montaj, de lipire, intervin si nepotriviri, imperfectiuni. Gesturile si obiectele, si chiar natura cad de multe ori „pe de laturi“: „scrumam pe de laturi“, „Pe geam vin dealurile amestecate, cad pe de laturi“, „Vin detaliile amestecate, cad pe de laturi“ etc. Ca si cum o nanosecunda dispare din program intr-o gaura neagra si imaginile se ciocnesc in loc sa se potriveasca perfect, dupa modelul puzzle-urilor. Piesele insa sint egale ca valoare ontologica si estetica, ca intr-un poem in care perspectiva este cea a unui compartiment de tren luminat uneori de o lumina de linga gater. O perspectiva mereu inspre afara se regaseste in majoritatea acestor poeme, cu numai scurte bruiaje, blituri pe sine, o perspectiva in care punctul de observatie se simte intotdeauna acut. Pentru ca Vlad Moldovan observa mai degraba decit sa opereze introspectii. Iar atentia aceasta la ceea ce se intimpla afara nu poate duce decit la constatarea unei fatalitati. „O zi inghite pe alta“, explica mai bine, simplu, poetul, ca si cum ar fi Ioan Es. Pop cind repeta, pe o nota totusi mult mai tragica: „viata nu iarta viata“. |
|
| Pagina anterioara | | 1 | | Pagina urmatoare |
|
|
|
nici un produs
