|
|
 |
|
|
| Eugenia TARALUNGA, nr. 1-2 / 2011, in Viata Romaneasca |
 Intre „osatreacasiasta” si „tot mai multi dincolo”, o (bio)existenta poetica petrecuta la adapostul unor cai verzi, neasemuit de verzi. Ei pot avea la urechi „primele cirese”, tropotesc prin vise de dimineata ori se opresc toropiti la „masute rotunde” (...) |
|
| Raul HULUBAN, iunie 2010, in Steaua |
| Volumul e privat de orice fel de asperitati si de false poetizari si nu ma feresc sa afirm ca simt aceeasi placere si bucurie citind-o pe Letitia Ilea ca atunci cind le citesc pe Nora Iuga, Marta Petreu, sau chiar Mariana Marin; pentru mine e o poezie pe cit der actuala, pe atit de buna. |
|
| Ciprian MACESARU, aprilie 2010, in Sapte seri |
| Blues pentru cai verzi este, pentru mine, cea mai buna carte aparuta la noi in acest inceput de an. Sper ca Letitia Ilea, din opera careia am mai citit alte doua carti importante (chiar viata, editura Paralela 45, 1999; si o persoana serioasa, editura Limes, 2004), sa fie asezata in literatura romana contemporana acolo unde ii este locul, adica printre autorii cei mai valorosi. |
|
| Marius CHIVU, 8-14 iulie 2010, in Dilema veche |
| Cum o spune si titlul, poemele sint o serie de cintece pe aceleasi note albastre ale oboselii, nostalgiei si deznadejdii. De data aceasta insa, vocea e ragusita, este exersata in singuratate si-n ratiunile ei difuze, atinge chiar citeva accente ale blazarii si resemnarii, desi incertitudinea asteptarii, inutilitatea timpului, presiunea tristetii si a instrainarii nu se deprind niciodata cu adevarat sau pina la capat („sint zile in care pina si respiratia e o corvoada“). Lipsa dorintei, renuntarea la idealuri, incomunicarea, capriciile memoriei, dorul, regretul si frustrarea, toate aceste converg spre imobilizarea intr-o obscura asteptare care intinde insa, vers cu vers, o pinza a pierderilor. Caci la Letitia Ilea asteptarea este, de fapt, o consecinta a mortii: „chem frigul sa ma patrunda / sa inainteze pe aleile intunecoase ale singelui meu / pe cind exersez zimbetul vorba tandra imbratisarea / ca si cind ar mai putea urma ceva / nimeni nimic niciodata / in jur tot mai des tot mai adinc / se moare se moare se moare“ („Poem fara titlu“). |
|
| Marius CHIVU, 14 iulie 2010, in Adevarul literar si artistic |
| Poeta isi dedica cartea si multumeste prietenilor care au citit-o sau care o vor citi, ca si cum, dupa atita coborit in strada si apoi pactizat cu strategiile de marketing, poezia si-ar cauta din nou cercul restrins al initiatilor (in singuratate sau alte dezastre). E vorba, de fapt, despre dificultatea si/sau indecenta de a oferi singuratate la coperta, caci poemele Letitiei Ilea asta si sint, niste poeme ale singuratatii, discursive, deopotriva introspective & reziduale, cu un background existential greu («licitat» deja de-a lungul a trei volume omogene si coerente in traseul lor) si cu o puternica expresivitate a singuratatii conturata datorita tropilor unei corporalitati lezate («inima are muchii taioase / rasucite inauntru», corpul poarta «urmele vinete ale cosmarurilor»). |
|
| Pagina anterioara | | 1 | | Pagina urmatoare |
|
|
|
