|
|
 |
|
|
| , 29 septembrie 2008, in Time Out |
 O carte care socheaza, o carte scrisa intr-o limba romana impecabila, o carte in care poeticul este sustinut, printr-o formula alchimica care nu poate fi decit intuita, narativ pe tot parcursul cartii. Atmosfera agonica, obsesiva, crepusculara il apropie de romane ca Ferestrele zidite sau Craii de Curtea-Veche. |
|
| Cosmin CIOTLOS, 18 aprilie 2008, in Romania literara |
| Din punctul de vedere al discursului critic pe care il prilejluieste, Matei Visniec poate fi citit ba – la cald – ca poet emblematic al unei atitudini vadit postmoderniste, ba ca dramaturg de succes, recunoscut – fara ezitari notabile – de exigentul mediu cultural francez. Ba ca autor al unei insingurari bine programate, ba ca optzecist impur si dur, iesit din tiparele reductive ale propriei generatii. |
|
| Dan BOICEA in interviu cu Matei VISNIEC, 16 aprilie 2008, in Adevarul literar si artistic |
| Pericolul pindeste din toate directiile. Vor veni nazismul, comunismul, razboiul, distrugearea unei lumi si inceputul alteia. Toate frontierele vor sari in aer, toate valorile, traditiile, pentru ca nemernicii vor sa se instaleze la putere si la cirmele istoriei. Deci, intelectualii, artistii, personajele romanului meu simt aceasta primejdie venind si incearca sa organizeze o minima rezistenta. Dar, ca orice rezistenta, si aceasta devine derizorie. Cam acesta este subiectul romanului care este reeditat acum la Editura Cartea Romaneasca. |
|
| Constantin CUBLESAN, 1 decembrie 2011, in Tribuna, nr. 222 |
Roman parabolic si, in felul sau, utopic, Cafeneaua Pas-Parol se aseaza confortabil, intr-o filiera mai aparte in literatura noastra, alaturi de Cartea fiilor al lui Mircea Ciobanu sau Biserica neagra de A.E. Baconski, acesta din urma publicat in strainatate in anii aceia si lipsit de comentarii critice in tara.
Cafeneaua Pas-Parol nu este un roman mai putin incitant – judecat intr-un context literar larg, de dincolo de perimetrul literaturii nationale actuale – si n-ar fi putut fi privit, in conditiile rigorilor politice de atunci, fara suspiciuni (in cel mai bun caz), ca o incercare (chiar izbutita) de a vorbi despre obtuzitatea unei lumi prefabricate, despre scindarea personalitatii umane intr-un regim social in care teama, frica, incertitudinea existentei constituiau, in fapt, marca (marcajul) ei. |
|
| Pagina anterioara | | 1 | | Pagina urmatoare |
|
|
|
