|
|
 |
|
|
| Ileana MALANCIOIU, 2010, in volumul Exercitii de supravietuire, editura POLIROM |
 Cea mai mare bucurie o am atunci cind dau peste o carte adevarata a unui poet pe care nu il citisem inca. In acest sens as aminti /…/ Casa Teslarului a lui Ioan Pintea (care foloseste cistigul dobindit prin expresia lipsita de inhibitii a opzecistilor pentru a vorbi pe un ton firesc si neasteptat despre cele sfinte). Daca pe negatie ori pe indoiala s-au scris lucruri care au rezistat, din interiorul credintei e mai greu sa poti spune ceva care tine efectiv de poezie (si nu de dogma ori de rugaciune), iar lui ii reuseste lucrul acesta, desi este preot. |
|
| Florin CARAGIU, 20 iulie 2009, in www.poezie.ro |
| Autorul Casei Teslarului face parte dintr-o familie de spirite care tind sa evoce absurdul simultan in dimensiunile sale fantastice neevidente, cit si in cele de declic instantaneu al iluziei. Aceasta modalitate de expresie e compatibila cu un substrat liric, cu o tonalitate duios invaluitoare ce subintinde imaginea – fara a si-o subordona – ca un contrapunct. In acest sens, pot fi remarcate, in ceea ce priveste poezia scrisa de Ioan Pintea, afinitati de viziune, deloc neglijabile, cu creatia poetei si prozatoarei Ilse Aichinger („Niciun sfat”, „Cuvinte rele”, „Magarusul meu cel verde”, „Baiatul din afis”). |
|
| Ciprian MACESARU, 17-23 iulie 2009, in Sapte seri |
| Autorul a atins maturitatea artistica, poezia sa avind acum o limpezime… laica (adica pur literara), in ciuda faptului ca e o poezie cu subiect religios, in cele mai multe dintre cazuri. A disparut acea nevoie de a impresiona printr-un stil intortocheat, tonul si cadenta versurilor fiind acum naturale, fara contorsionari inutile, si, de aceea, poezia e mai calma, mai echilibrata, mai emotionanta. Sint multe poeme frumoase in aceasta carte, dar citeva dintre ele sint cu totul remarcabile. |
|
| Tudorel URIAN, 17 iulie 2009, in Romania literara |
Versurile lui Ioan Pintea pot parea pe cit de originale, pe atit de bizare si chiar vulgare celor cantonati definitiv in aerul rarefiat al unui anumit tip de versificatie religioasa. Tinerilor furiosi din ziua de azi s-ar putea sa li se para ca, dimpotriva, prea este impregnata cu miros de smirna. Cu siguranta insa, din citirea ei decomplexata, toata lumea ar avea numai de cistigat.
Intilnirea cu o minte deschisa precum a lui Ioan Pintea este intotdeauna o bucurie. |
|
| Rita CHIRIAN, 06 decembrie 2010, in Cultura |
| Poezia lui Ioan Pintea iese lesne din aureola pastelata a religiozitatii pentru a patrunde intr-o sfera evident superioara, acolo unde individul isi recunoaste si-si asuma constiinta tragica a celui izgonit din paradis in real. /…/ In spiritul turbulent al iconoclasmului arghezian, scenariile poetice ale lui Ioan Pintea cauta ispita, o cultiva si par in final a i se sustrage, intr-un conflict mereu reiterat. Intre tentatia ascezei si legile corupte ale gravitatiei, o lume intreaga de posibilitati, carora ochiul atent le diseca cu voluptate detaliile. Abia cind realul agaseaza ori maculeaza, Pintea isi camufleaza identitatea ultragiata in discurs religios pur, frust, parasind registrul laicitatii tentate de transcendent pentru o psalmodiere curata sau pentru simpla „talmacire” imnica. |
|
|
|
|
|
