|
|
 |
|
|
| Radu VANCU, septembrie 2011, in Poesis International, nr. 6 |
 In poezia lui Daniel Banulescu, Dumnezeu e orice, numai prezenta ascunsa nu. Misticul cultiva, dupa cum se stie, silentio sacra, ia intr-atit de in serios responsabilitatea fata de Logos incit devine brevilocvent; poemele lui Banulescu sint, dimpotriva, vorbarete, gurese si grandilocvente. In fine, stiind ca despre Dumnezeu nu se poate vorbi, misticul prefera sa-L taca. Lui Banulescu, taman pe dos, ii vine greu sa puna pe hirtie un poem in care, daca nu-l numeste direct pe Dumnezeu, atunci batir sa nu faca o referinta directa sau oblica la divin.
Textele lui se arata saturate de urme ale lexicului sacral, cu toate registrele retorice aferente – invocatii ale divinului, constructii cu inflexiuni psalmice si imnice, figuratii iconice ale sacrului si tot restul, mixul acesta de sacral si colocvial putind da iluzia unui soi de desermo sacramentalis al unui mistic in blugi.
Daniel al poeziei e, prin urmare,nebun dupa poezie. Sminteala lui sacra e aceea de a crede fara sa cerceteze absolut toate miturile poeziei, in spiritul si chiar in litera lor. |
|
| Daniel BANULESCU in interviu cu Valentin IACOB , nr. 976, iulie 2011 , in Formula AS |
| Lumea e un teren de vinatoare in care toti oamenii ii vineaza pe toti oamenii. E doboritor sa traiesti intr-o astfe lde lume, asa incit, pentru a mai uita ca esti vinat si ca vinezi, oamenii tot repeta in minte cintece, poezii si rugaciuni. Toate poeziile bune sint rugaciuni. Pentru ca ele au in comun intensitatea. Devotiunea. Inflacararea. Exista insa ceva care deosebeste poezia buna de rugaciune. Si acel lucru e destinatarul. Poezia buna are ca destinatar omul. Rugaciunea este pentru Dumnezeu. Omul, destinatarul poeziei bune, nu are puteri. De aceea poezia, chiar cea buna, nu are puteri prea mari. Poezia buna este, deci, rugaciune cu destinatar gresit. Degeaba reciti versuri oricit de bune la capatiul unui muribund, efectul va fi cel de banut. Rugaciunea poseda insa puteri. Numai ca puterea rugaciunii nu este a omului, ci a lui Dumnezeu. Asa ca poezia nu are alta putere vindecatoare decit pe aceea ca, pentru o secunda, iti spala inima, ca o lacrima uriasa. |
|
| Daniel BANULESCU, august 2011, in Steaua, nr. 8 |
| O carte buna e o fapta buna. E de ajuns sa scrii o singura carte buna si vei deveni mai vizibil decit Farul din Alexandria. Restul sint maruntisuri. (...) Dupa cercetari amanuntite, am descoperit ca singura calitate cu adevarat necesara unui scriitor este sa fie genial. |
|
| Daniel CRISTEA-ENACHE , 21 iulie 2011, pe AgentiadeCarte.ro |
Daniel Banulescu, (…) prefera poemul lung pentru a-si da un mic traseu de expunere si rulare; si, de asemenea, pentru a sparge naratiunea sui-generis prin imagini socante si disparate, dintr-un alt set vizionar. Avem deci o libertate de atitudine a personajului ce trece triumfator si apoi umil prin diferitele experiente; si o libertate asociativa, pe care autorul o apara pe toata circumferinta. Dar in acest cadru poetic (si, uneori, in pofida lui!) proiectul de cautare si transformare va subsuma si cele mai rebele versuri: nu prin cenzura, ci prin integrare.
Alaturi de Cristian Popescu si Ioan Es. Pop, Daniel Banulescu este nu un autor debitor generatiei ’90: ci un poet prin care generatia aceasta se omologheaza si va ramine in istoria literara. |
|
| Iulia IARCA, 18 iunie 2010, in Romania literara |
| Aproape uitasem ce bine e sa fie Daniel Banulescu poet! Preocupat cu expansiunea carierei sale de prozator, Daniel Banulescu a publicat roman dupa roman in ultimii ani, conturind «primul Clan de Romane din literatura romana!», supranumit Am vazut, lucrind, degetul lui Dumeneu!.
Volumul de poeme Ce bine e sa fii Daniel Banulescu, recent publicat la Editura Cartea Romanesca, vine sa ne amintesca faptul ca autorul este poet, iar aces statut al sau nu trebuie ignorat, chiar in contextul unei izbucniri romanesti. […]
Poemele de dragoste (volumul abunda de texte cu tematica erotica) sint ironice, dar cu atit mai puternice. Senzualitatea este in rime, iar jocurile – in frinturi de ginduri. Lipsa pateticului intr-un asemenea context (supus cliseului dintotdeauna) este datorata capacitatii lui Banulescu de a transforma sentimentele in note personale, care nu mai seamana cu niciuna din deprinderile uzuale ale poetilor.
Daniel Banulescu chiar are un cuvint de spus in poezia contemporana. |
|
| Cosmin CIOTLOS, 17 septembrie 2010, in Romania literara |
| Inteligent, Daniel Banulescu s-a pus pe sine in centrul propriei poezii printre altele tocmai pentru a preintimpina asemenea reprosuri pricinoase. Inteligenti si ei, criticii literari au stiut cel mai adesea sa nus e lase ametiti de entropia acestor, ca sa zic asa, carti de identitate. volumele lui Daniel Banulescu contin citeva dintre cele mai frumoase poeme ale (imi asum intru totul afirmatia) generatiei optzeci. |
|
| Daniel CRISTEA-ENACHE , 14 iulie 2011, pe AgentiadeCarte.ro |
Antologia este puternica si, intr-un sens profund, izbitoare. In ultimul poem din antologie, apasat-biblic, personajul Daniel va zari cameleoni ce-si tot schimba culoarea, atirnati in „pilcuri de copaci”. Dar si lirismul acestei carti de traseu si experiente este unul cameleonic. Daniel Banulescu poate schimba tematica, registrul, ritmul si formula cu o dezinvoltura caracteristica.
Autorul a fost atent si la delimitarea virstelor poeziei sale, cu marcarea unor specificitati de etapa; si la traseul subteran ce da reliefului vizibil o alta dimensiune. Lectura este asadar de doua ori palpitanta. Mai intii, fiindca acest relief imagistic e variat si spectaculos, provocator si exotic. Iar apoi, deoarece imaginile atit de insolite si gesticulatiile post-avangardiste, nota picanta si sexualizarea locvace se desfasoara, de fapt, in marginile unui proiect – pe care il putem intelege pe masura ce se materializeaza. |
|
| Daniel CRISTEA-ENACHE, 12 aprilie 2011, in Bucurestiul cultural nr. 105 |
Antologia este puternica si, intr-un sens profund, izbitoare. Autorul a fost atent la delimitarea virstelor poeziei sale, cu marcarea unor specificitati de etapa; si la traseul subteran ce da reliefului vizibil o alta dimensiune. Lectura este asadar de doua ori palpitanta. Mai intii, fiindca acest relief imagistic e variat si spectaculos, provocator si exotic. Iar apoi, deoarece imaginile atit de insolite si gesticulatiile post-avangardiste, nota picanta si sexualitatea locvace se desfasoara, de fapt, in marginile unui proiect – pe care il putem intelege pe masura ce se materializeaza.
Alaturi de Cristian Popescu si Ioan Es. Pop, Daniel Banulescu este nu un autor debitor generatiei ’90: ci un poet prin care generatia aceasta se omologheaza si va ramine in istoria literara. |
|
| Pagina anterioara | | 1 | | Pagina urmatoare |
|
|
|
