|
|
 |
|
|
| Gabriela GHERGHISOR, octombrie 2010, in Dilemateca |
 De peste doua decenii, de cind a spus goodbye teoriei si criticii literare, Livius Ciocirlie scrie la o singura carte, impartita in volume distincte din ratiuni de aparitie editoriala, inchegate, totusi, relativ unitar, in functie de (pre)textele privilegiate la un moment dat (teme, decupaje temporale, «parteneri» de dialog). Este vorba despre o virtuala – fiindca in actu imposibila – «carte de nisip» autobiografica, un neintrerupt jurnal in farime, in care consemnarea voluptuoasa a derizoriului existential («fleacurile») se scurge intr-o obsedanta egografie, intr-o oglinda self-reflectiva, plimbata frecvent de-a lungul drumurilor «alunecoase» ale altor oglinzi livresti. Calatoria aceasta autoscopica, aparent fara nici o busola, presupune insa multiple statii de lectura, care asigura (re)gasirea identitatii si a diferentei in chipurile public(at)e ale alteritatii. In Cu fata la perete (cea mai recenta «taietura» din continuum-ul diaristic al autorului), imaginea prin care isi reveleaza figura propriului spirit ii apartine lui Bernardo Soares, unul dintre heteronimii «hidrei» artistice Fernando Pessoa. |
|
| Mihai DRAGOLEA , nr.2, februarie 2011, in Apostrof |
| Comentind carti mari si vorbe de strada, Livius Ciocirlie afirma in Cu fata la perete: „Mediocritatea, nu moartea, ar fi trebuit sa fie tema mea. De moarte nu m-am imbolnavit inca, de mediocritate nu m-am vindecat“. Cum sa indraznesti sa doresti vindecare de mediocritate unui asemenea scriitor! Cel care, in acelasi volum, ne spune: „Ce incerc sa ating este adincimea epidermei, tensiunea superficialitatii. Aproape ca reusesc“. Sa recunoastem, a reusit! |
|
| Daciana BRANEA, nr. 10, in Orizont |
| Putem gasi, in acest ultim volum, unele dintre cele mai frumoase pagini publicate de Livius Ciocirlie. Cu fata la perete este o carte a batrinetii inseninate, in care luciditatea extrema, melancolia contemplativa si risul se amesteca in dozaje subtile. Pe masura ce universul autorului septuagenar se ingusteaza, drumurile devin mai rare si mai scurte, prietenii dispar, obligatiile se reduc, intimplarile sint din ce in ce mai putine, viata dobindeste o alta calitate. |
|
| Eugenia TARALUNGA, nr. 1-2 / 2011, in Viata Romaneasca |
| Rafinat carturar, apartinind parca altor timpuri, Livius Ciocarlie pune pret nu numai pe „circularitatea scrisului”, ci se contorsioneaza pina la a-l pune la zid chiar pe Livius Ciocarlie insusi, mai exact pe acel scriitor care, asa cum spune Pessoa despre Bernardo Soares, „apare de fiecare data cind ma simt obosit sau somnolent, in asa fel incit facultatile mele de ratiune si de inhibitie sint oarecum suspendate”. In chip paradoxal aproape, scriitorul are o luciditate taioasa, necrutatoare, este o prezenta a timpului sau. |
|
| Ioan LASCU, februarie 2011, in Ramuri |
| La prima impresie confuza, dezlinalta, imprastiata, cuvinte pe care chiar autorul le (poate) pune pe seama ei, cartea „sufera” de o aparenta dezorganizare, totusi dorita, e un fel de libertate de a scrie despre nimic, despre nimicuri, despre ce-o fi, despre ce-mi vine, intr-o asociere de ginduri, fraze, constatari, amintiri, imagini, pareri, intr-un flux intelectual firesc, lasat cu totul in voia lui. Cu fata la perete este un text in genul unui experiment scriptural modernist care ii reuseste (si nu e prima oara !) lui Livius Ciocarlie, cel care scrie pentru ca „nu are nimic de spus” ! |
|
| Irina PETRAS, februarie 2011, in Apostrof nr.2 |
| In Cu fata la perete, specia „procesului“ canonic (in sens muzical) e dusa un pas mai departe. Un text vechi e reluat si comentat rind cu rind, jurnalul jurnalului multiplica aiuritor perspectivele, arunca orice urma de vanitate in aer, in fata iminentei sfirsitului nimic nu ramine in picioare, decit aceasta extraordinara capacitate de a ras-talmaci fiecare clipa pina la ultima. Printre ochiurile dense ale texturii confesive se vad petice din zidul de neocolit. |
|
| Ioan Bogdan LEFTER, aprilie 2011, in Apostrof nr. 4 |
| (…) Si de asta data notatiile lui Livius Ciocarlie au calitatea si savoarea pe care, negindu-si-le sistematic, si le afirma paradoxal. Un maestru al antifrazei impinse la extrem: orice afirma diminuant despre sine se citeste invers; spune ca nu mai poate gindi, ca nu mai produce sens, ca nu valoreaza nimic – si admiri gindirea care gindeste asa, sensul ivit din negarea sensului, profunzimea reflectiilor si subtilitatea frazarilor… |
|
| Doris MIRONESCU, 20 noiembrie 2010, in Suplimentul de cultura, nr.291 |
| Aceasta carte aduce ceva nou in remarcabila serie autobiografica pe care Livius Ciocarlie a deschis-o cu Fragmente despre vid, in 1992.
Lectura este atit de captivanta, personalitatea autorului te invaluie atit de mult, incit nu mai poti sa ii fixezi profilul fara sa te temi ca faci un abuz reductionist. |
|
| Cosmin CIOTLOS, 16 iulie 2010, in Romania literara |
| Fragmentele lui Livius Ciocarlie au la rindul lor o compozitie fragmentara. Aproape ca pot fi desfacute in bucati, ghicindu-se, indaratul fiecaruia dintre ele, butada. Uneori, eseistul pregateste indelung o autoflagelare. Alteori, taxeaza hitru cite-o enormitate, afectind modestia. […] Impregnat de cultura, Livius Ciocarlie stie sa ramina, cu seninatate, o natura. |
|
| Dana PARVAN-JENARU, 15 septembrie 2010, in Observator cultural |
| Etopee fragmentara, cartea configureaza un desen multistratificat al raportului intim pe care autorul il stabileste cu existenta, iar decriptarea acestuia nu este nicidecum facila. Linia frinta, dar continua a gindirii lui Livius Ciocirlie retraseaza figurile multiple ale unui eu si ale unei intregi lumi conturate prin contraste, de aceea volumul Cu fata la perete face parte din categoria pretioaselor carti a caror substanta nu se epuizeaza nici dupa multiple recitiri. Dimpotriva, oglinda din perete rasfringe noi si noi intelesuri. |
|
| Pagina anterioara | | 1 | | Pagina urmatoare |
|
|
|
