|
|
 |
|
|
| Cosmin CIOTLOS, nr. 31, 2010, in Romania Literara |
 Dincolo de armatura anecdotica a cartii, exista numeroase scene minuscule, de atmosfera. Datorita acestora, jurnalul degaja impresia puternica, amintita mai sus, de familiar, de agreabil, de intim. Doua gemene „cu parul de ata alba” se ivesc frecvent in paginile lui, personaje aproape lipsite de alta consistenta in afara aceleia stilistice. O alta marota draga lui Florin Manolescu e dl Misu, pisica lasata la Bucuresti, dusa cu consecventa la veterinar si supusa, din motive medicale, unui regim alimentar destul de incomod. (Cind recenzam, cu aproape un an in urma, prozele din Mentalistii n-aveam habar despre acest probabil model real al motanului Motas.) |
|
| Razvan Voncu, decembrie 2010, in Contemporanul |
| Jurnalul lui Florin Manolescu este, dupa cum rezulta chiar din subtitlul sau, mai mult decit o explorare a sinelui. Stind „cu ochii pe sine”, diaristul cuprinde cu privirea – citeodata periferica, alteori principala – si realitatile intre care se misca, in neobisnuita sa „transhumanta” academica: cea germana, pe canavaua careia evolueaza, si cea romaneasca, spre care trage cu coada ochiului din Bochum, ori de care se loveste de-a dreptul in vacanta bucuresteana. Doua lumi diferite, aflate atunci, in 1995, la distante astronomice, nu numai din punctul de vedere al evolutiei politice. „Transhumanta” de care vorbeste se produce atit intre lumea germana si cea valaha, cit si intre interior (materia oricarui jurnal care se respecta) si exterior. Intuitia autorului este corecta: atunci, in 1995, diferentele sint mai lesne de evidentiat decit erau in 1990 sau decit vor deveni in 2007. La cinci ani de la caderea comunismului, incepeam sa devenim constienti nu numai de dezastrul produs de deceniile de totalitarism, ci si de faptul ca, in raport cu alte natiuni eliberate odata cu noi, incepusem sa regresam, in loc sa progresam. Mentalitatile sint cele care trebuie puse in cauza, si asta face, cu finete si umor, din postul sau de observator distant (dar nu neimplicat), Florin Manolescu. |
|
| Bogdan ROMANIUC, 9 octombrie 2010, in Suplimentul de cultura, nr. 285 |
| Este un jurnal tinut cu constiinciozitate, chiar daca uneori sint zile de jurnal mai lungi, iar alteori mai scurte. Surprinzator sau nu, nu gasim in acest volum, in ciuda faptului ca el apartine autorului Enciclopediei exilului literar romanesc, decit putine referiri la exil sau la tema instrainarii.
Sint inserate in jurnal mai multe scrisori, iar majoritatea corespondetilor sint fie universitari, fie scriitori cunoscuti: profesorul Heitmann, Mircea Dumitriu, Paul Goma, Dorin Tudoran, Dumitru Tepeneag sau Mihai Vornicu.
Jurnalul roman-german nu este o intoarcere catre sine, ci mai degraba o antologie a impresiilor din si despre Germania, descoperita in primul an de lectorat la Bochum. De ce sa tii un jurnal? Raspunsul lui Florin Manolescu este simplu si mai mult decit sugestiv: „Pentru ca eu il tin pe el si el ma tine pe mine”. |
|
| Florin MANOLESCU in dialog cu Andra ROTARU, 22 august 2010, pe agentiadecarte.ro |
| Cu ochii pe mine este un jurnal de calatorie in mai multe dimensiuni, un jurnal al vietii universitare germane, un jurnal al unor descoperiri si un jurnal al cartilor pe care le-am scris sau al câtorva din cartile pe care le-am citit si pe care le trec tot la capitolul descoperiri. Si pentru ca, prin forta lucrurilor, in strainatate incepi prin a nu prea avea prieteni, iar pe cei de-acasa ii pierzi incet-incet, inca un motiv a fost nevoia de a face dintr-un jurnal un prieten bun, caruia sa-i spui aproape totul. |
|
| Doris MIRONESCU, 17 decembrie 2010, in Observator cultural |
| Aceasta distanta din propria fiinta (aceea intre fort si da, ca sa citez si eu din clasici) ocupa centrul aventurii germane a lui Florin Manolescu. De aceea, in noianul de activitati profesionale de la Bochum (o antologie de proza pentru publicul american, traducerea unui volum de Klaus Heitmann, realizarea de cursuri si conferinte de romanistica, corespondenta cu colegii si cu scriitorii din strainatate), esentiala este decizia profesorului de a se apuca sa studieze exilul – initiativa din care va rasari monumentala Enciclopedie a exilului romanesc. In acest scop, el va cauta sa aprofundeze literatura expatriatilor rusi, polonezi, germani (din 1933-1945), remarcind constantele traumatizantului fenomen la toate popoarele. Expatrierea il face pe exilat sa constate ca patria este o realitate psihologica veritabila si ca relatia cu ea trebuie cumva gestionata, ca sa nu nasca monstri de tot felul: „Reusesti sa echilibrezi «dreptul singelui» cu care vii de-acasa, cu «dreptul pamintului» pe care te-ai mutat, devii «mai catolic decit Papa», impunindu-ti sa uiti de unde ai plecat sau, dimpotriva, te ingropi cit mai adinc in ghetoul nationalist al trecutului tau?». |
|
| Pagina anterioara | | 1 | | Pagina urmatoare |
|
|
|
