|
|
 |
|
|
| Ioan HOLBAN, martie 2012, in Bucovina literara, nr. 1-2 |
 In fapt, Radu Tuculescu este un lup singuratic. Iar ceea ce uneste aceste carti, peste timp si dincolo de orizonturile estetice diferite, este proiectul de a reproduce „cit mai fidel cu putinta” realitatea explorata; ceea ce le desparte sint atitudinea si starea naratorului: unul detasat, celalalt nelinistit, aproape exasperat, primul exact in incizia ironica si spumos in umor, al doilea, liric, nemultumit, umplind colile albe (...)
Frapant in romanul la persoana intii al lui Radu Tuculescu este declansatorul narativ, mecanismul sau; nu imaginea ori gustul, ci mirosul provoaca atit amintirea din spatiul evocat, cit si naratiunea din cele patru fragmente onirice care impresioneaza, prin amplitudine si stiinta a constructiei epice, inundatia cu cerneala, era glaciara instalata in sunetul pianului lui Lipatti, cu zborul, cu dansul focului de Manuel de Falla. |
|
| Marius MIHET, martie 2012, in Familia, nr. 3 |
Radu Tuculescu scrie o carte despre o categorie umana aproape invizibila. Cea a devotatilor anonimi, a prietenilor dezinteresati. Acei altruisti boemi – fapturi unicat in vremuri de restriste – care au transmis intotdeauna ceva esential, anume lectia unei demnitati clandestine.
Femeile insomniacului este o sonata fictionala despre armoniile singuratatii. Bluesul si jazzul ramin arte ale supravietuirii intr-o epoca muta, in care tacerile sint deseori obligate sa spuna mai mult decit acordurile propriu-zise; ele spun povestile timpului. In romanul lui Radu Tuculescu, muzica este singura responsabila pentru evaziuni ideale. Mesajul ei purificator si regenerant, chiar si atunci cind anunta transparentele mortii, adaposteste o lume intr-o burta a fictiunii ideale, unde nici o moarte, fie ea shakespearianã, nu reuseste sa opreasca torentele eliberate. |
|
| Claudiu TURCUS, 30 martie 2012, in Observator cultural, nr. 618 |
| In recentul volum – Femeile insomniacului (2012) – prozatorul nu pierde prilejul de a schimba registrul tematic in raport cu scrierea precedenta. Mentine, in schimb, chiar dilata initierile erotice ale protagonistului. „Hegelian” convins cu privire la eterna dilema sex vs. dragoste, Tuculescu infatiseaza, acum, cu ardoare o suita de „lascivitati inocente”. |
|
| Radu TUCULESCU in interviu cu Andra ROTARU, 18 martie 2012, pe AgentiadeCarte.ro |
La nasterea lui Septimius, ursitoarele sint ametite de fumul tigarilor si de… rachiul alb pe care-l beau! Poate sint chiar plictisite de atita „ursit” si hotarasc sa-l lase pe noul nascut… in voia sortii. Dar o fac cu umor, cu discreta ironie chiar. Fara incrincenare, fara rautate. Ele stiu foarte bine ca nou-nascutul va avea o fire aparte si se va descurca in viata… singur. Oricum, oarece „amprente” tot vor lasa ele asupra copilului. Septimius Ilarie va fi un fumator impatimit si un bautor de… rachiu alb.
(…) Nu se prea poate intra in sufletul personajului, doar intui. Cititorul isi poate imagina cam ce e in sufletul lui, si asta nu e rau. Ramine un suspans. Ramin cai deschise, cum consider eu ca trebuie sa aiba literatura de calitate. Nu sa dea „verdicte” definitive ori sa sustina nu stiu ce teorii! |
|
| Radu TUCULESCU in interviu cu Cristina BELIGAR, 12 februarie 2012, in Mesagerul de Cluj |
| Am intr-adevar o fraza muzicala, din moment ce sint muzician, ceea ce este si in avantajul meu. Intr-o piesa muzicala buna si valoroasa sint intotdeauna doua tonalitati: una minora si una majora. Trebuie tot timpul sa fie un contrast, un contrapunct care sa-l provoace pe cititor. Eu am invatat din muzica ritmul, tonalitatea, contrapunctul, pe care le aplic si in fraza. Romanul Degetele lui Marsias este scris intentionat ca o simfonie. In cartea Femeile insomniacului blues-ul are o importanta majora pentru ca este un dans si un gen cu totul special. |
|
| Cristina BELIGAR, 12 februarie 2012, in Mesagerul de Cluj |
Cu o coperta realizata de Carmen Doreal si cu un titlu comercial, dar graitor, romanul este constituit in doua parti care urmaresc evolutia personajului Septimius Ilarie din copilarie pina la maturitate, pe o scara a raporturilor sexuale pe care le are cu femeile din viata lui.
(...) Fraza muzicala si ritmicitatea textului construiesc si de aceasta data un roman provocator, un dans lent, care ii confirma scriitorului Radu Tuculescu valoarea pe scena literara actuala. Cartea poate fi citita ca un roman al singuratatii in plina prietenie. |
|
| Pagina anterioara | | 1 | | Pagina urmatoare |
|
|
|
