|
|
 |
|
|
| Tatiana DRAGOMIR in interviu cu Bogdan ROMANIUC, 8-14 noiembrie 2008, in Suplimentul de cultura |
 Ceea ce practica personajul principal al cartii, Magda, este fotografia virtuala: ea decupeaza si prelucreaza mental imagini din realitate, adica fictionalizeaza. In timp, exercitiul acesta, devenit adictie in toata regula, o salveaza sau ii da iluzia ca o salveaza de anonimat. Se intimpla ca intr-adevar Magda procedeaza in acelasi mod nu doar cu realitatea imediata careia ii apartine, dar si cu diferite secvente din memoria ei sau a altor personaje, pe care le paraziteaza in acest fel, insusindu-si trecutul lor. Si in acelasi mod prospecteaza si eventualele variante de viitor posibile. |
|
| Bogdan ROMANIUC, 8-14 noiembrie 2008, in Suplimentul de cultura |
| Fotografia joaca, in romanul Tatianei Dragomir, aproape acelasi rol pe care il are madlena lui Proust din In cautarea timpului pierdut, fiind un declansator al memoriei. Visind la o expozitie personala, Magda, personajul principal, imortalizeaza fiecare imagine, transforma fiecare secventa intr-o reproducere statica a lumii din jurul sau. Existenta umana este vazuta dintr-o perspectiva picturala si, in acelasi timp, cinematografica. Fotografie, naratiune si fictiune, acestea sint ingredientele unui „roman cinematografic“. In cazul de fata, fotografiile nu au o prezenta fizica, ci se subinteleg, sint povestite. Este interesant de vazut felul in care fotografia se transforma in naratiune. Ea reprezinta punctul de plecare al fictiunii. Pornind de la aceste fotografii virtuale care ii alcatuiesc autobiografia, scriitoarea reuseste sa dea viata unei noi lumi, la fel de reala, plina de simboluri si supusa in permanenta interpretarii. |
|
| Alex GOLDIS, 20 noiembrie 2008, in Cultura |
| Proaspata e „vocea“ Tatianei Dragomir nu doar pentru ca autoarea e debutanta, ci si pentru ca reactualizeaza o formula pe care o crezusem cu totul discreditata la noi in ultima vreme: romanul de analiza. Reticenta fata de complicatiile psihologice–fata de introspectie in general–e impartasita atit de egofictionari (cu obsesia lor de a spune totul cit mai direct si mai transant), cit si de prozatorii care au propus, din antipatie fata de tehnicismul optzecist, reintoarcerea la poveste. Nimic artificios-plictisitor insa in cartea Tatianei Dragomir. Desi romanul surprinde la ralanti o singura zi din viata unei femei, micile inscenari psihologice, completate de o serie intreaga de povesti secundare, atribuite unor voci foarte „colorate“, te fac sa urmaresti firul naratiunii cu sufletul la gura. |
|
| Pagina anterioara | | 1 | | Pagina urmatoare |
|
|
|
