|
|
 |
|
|
| Horia GARBEA, nr. 43/2009, in Luceafarul |
 Putini autori romani au talentul lui Daniel Banulescu. Citiva, o mina, un podium pe care urca, mai ales la capitolul inventivitatii si al expresivitatii verbale, doar el alaturi de Mateiu Caragiale si Fanus Neagu. Zicerea in proza a lui Daniel Banulescu zboara firesc, ca un hulub pe linga niste bombardiere cu sute de piese care le tin artificial in aer, pe linga volumele celor mai pretiosi romancieri contemporani. |
|
| Cristian TEODORESCU, 6 ianuarie 2010, in Academia Catavencu |
| Romanul Te pup in fund, conducator iubit a incetat din viata. Asa a anuntat autorul sau, Daniel Banulescu, in prefata cartii care s-a nascut in locul celei decedate. Nu e obligatoriu ca din rescrierea unui roman sa iasa ceva mai bun. De multe ori se intimpla pe dos – fara nici o aluzie la titlul initial –, dar din acest infanticid literar a rezultat o carte mult mai buna decit raposata, care nu era nici ea rea. Nu stiu daca autorul a reconceput acest roman ca pe un omagiu pentru Nicolae Ceausescu, inubliabilul tovaras de la a carui executie s-au implinit recent 20 de ani si citeva zile, dar adevaratii nostalgici vor frisona de incintare dind citire acestei opere literare in care tovarasul nu e judecat, si cu atit mai putin executat, ba chiar scapa cu viata de pe urma unui atentat cu bomba, in timp ce converseaza in Mercedes cu autorul cartii. |
|
| Paul CERNAT, 3 decembrie 2009, in Observator cultural |
| Banulescu vede adevarata opozitie antisocialista nu in zona disidentei, ci in cea a lumii interlope si a sectelor religioase: principalul adversar al lui Ceausescu si, totodata, principalul personaj al tetralogiei e adolescentul numit, conspirativ, Iarba Fiarelor sau IF-ul – spargator de geniu, acesta ajunge sa se profesionalizeze ca atentator in urma unei batai administrate de Securitate – aceeasi Securitate care incercase initial sa-l foloseasca. Itinerariul junelui terrorist al carui ideal – obsesie colectiva a epocii! – il constituie asasinarea, pe orice cale, a conducatorilor statului, reprezinta motorul acestui roman picaresc, „paranoic” si „apocaliptic”, in care demonicul si burlescul sint inseparabile. La fel ca si celelalte piese ale proiectatei tetralogii, cartea de fata formuleaza in cheie grotesca si absurdista, dar nu fara o componenta mistica a rebours, senzationalul popular al romanelor de mistere bucurestene. |
|
| Bogdan ODAGESCU, 26 ianuarie 2011, in Echinox |
| Dincolo de comunismul distractiv, cu hilar si grotesc, caricatural si profund, politist si detectivistic, Daniel Banulescu ascunde intelesuri grave si greu de digerat din prima, obtinind un joc de-a risu’-plinsu’ de un echilibru de invidiat. Pentru acest autor nu exista nimic absurd in sistemul opresiv al anilor `80. Totul este la vedere (nu neaparat pentru omul de rind al vremilor, dar cu siguranta pentru cititor), totul este explicabil intr-o cruda logica a carnavalescului puterii in aceasta proza nu prea istorica (putin isterica, de altfel), nu strict realista, dar cu siguranta verosimila in termenii pactului fictional.
Cititorii Celui mai bun roman al tuturor timpurilor (Cartea Romaneasca, 2008) vor gasi o proza mai bine lucrata decit in precedentul roman, mai compacta si inchegata, insa la fel de subversiva si cuceritoare. Cine nu a citit, insa, primul aparut, ar face bine sa inceapa cu Fugi din viata ta…, deoarece, cel putin deocamdata, acesta este jackpot-ul autorului in ce priveste proza, este portita de intrare intr-o lume din ce in ce mai clar conturata. |
|
| Bogdan ROMANIUC, 12-18 decembrie 2009, in Suplimentul de cultura |
| Personajul Ceausescu, asa cum apare el in Fugi din viata ta, revoltatoare si sluta, in cartea mea face din volumul lui Banulescu mai mult un roman al dictatoului decit un roman al dictaturii, ceea ce este demn de semnalat, avind in vedere ca in literatura romana postdecembrista figura dictatorului este destul de slab conturata. „Pentru a iesi o carte trebuie o dictatura”spunea Daniel Banulescu intr-un interviu. Noul sau roman ne arata ca pentru a iesi o carte trebuie un dictator. Parodia dictatorului, a lui Ceausescu reprezinta o forma de manifestare a libertatii. Mihail Bahtin si Umberto Eco lasa in umbra raportul dintre parodie si obiectul parodiat, accentuind in schimb momentul libertatii ce rezulta intotdeauna din acest raport, concepind libertatea – care in realitate pare sa existe doar in strinsa conexiune cu ordinea parodiata – ca pe o libertate integrala. Totusi,in romanul Fugi din viata ta, revoltatoare si sluta, in cartea mea aceasta libertate pare mai mult una a „oamenilor lenesi”. |
|
| Daniel BANULESCU in interviu cu Valentin IACOB , nr. 976, iulie 2011, in Formula AS |
| In spatele titlurilor, descoperi o lume mustind de realism magic, savuros si balcanic; o lume nascuta din canavaua anilor negri ’80 ai Romaniei, peste care a fost pusa lupa maritoare si debordanta a imaginatiei poetului. (…) Le-am spus „Clan” pentru ca romanele mele se sprijina intre ele. Sint independente, dar si component ale ansamblului. Au fete inocente, dar comportamente de complotisti. Sint unite prin secrete care te infioara. De aceea ele sint un „Clan” mai mult decit un ciclu romanesc. Pe de alta parte, sintagma „Clan de romane” ti se lipeste de mine si devine un titlu secund. Vagul ei son ermetic actioneaza ca un condiment. Iar pentru titlul Clanului, am ales propozitia rostita de mama, dupa ce Dumnezeu l-a salvat de la moarte pe tata: „Am vazut lucrind degetul lui Dumnezeu”. |
|
| Pagina anterioara | | 1 | | Pagina urmatoare |
|
|
|
