|
|
 |
|
|
| Dragos Ghitulete, mai 2010, pe http://www.psychologies.ro |
 Cel mai greu e sa te asezi la birou, o masa de fapt pe care se afla un calculator si multe cd-uri cu muzica, si sa parasesti lumea imediata. Cartile sint de obicei imprastiate pe jos. Incerc sa impac meseria de jurnalist cu scrisul, sa caut linistea de care ai totusi nevoie pentru a scrie. Uneori imi iese, alteori nu. Iata si un motiv pentru care nu ma grabesc. Nici cind am scris „Gluma ruseasca” nu m-am grabit. Rezultatul – il puteti vedea, citi, singuri. |
|
| Gabriela GHEORGHISOR, iunie 2010, in Dilemateca |
| Va mai amintiti The Deer Hunter, cu Robert De Niro si Christopher Walken in rolurile principale masculine? Probabil ca la filmul lui Michael Cimino s-a gindit si Dragos Ghitulete cind a scris Gluma ruseasca. Fleo si Potze, doi traumatizati ai Gulagului romanesc, ajunsi, dupa ’89, clovni de circ in Italia, isi joaca viata pe bani la ruleta ruseasca. Plecind de la povestea cu ingrediente senzationaliste a acestor destine frinte in epoca totalitarismului comunist, autorul incearca, aluziv, sa ofere si o cheie simbolica pentru intelegerea cinismului crud al Istoriei: ca un fel de ruleta ruseasca s-ar configura si momentul crucial al negocierilor de la Ialta, cind «glontul» s-a infipt in trupul Romaniei (si al altor tari ale estului european). |
|
| Dragos Ghitulete in dialog cu Andra Rotaru, 6 iunie 2010, pe agentiadecarte.ro |
| Am reusit sa-mi readuc in memorie momente de dinainte doar prin comparaţie, adult fiind. Nu-i usor sa plingi zile intregi pentru o pereche de schiuri mai de doamne ajuta, vazute la un copil de potentat, doar pentru ca au fost aduse din Ungaria. Sau sa te rogi ani de zile la Mos Craciun, Gerila ca sa fiu corect politic cu vremea aia, sa-ti aduca si tie macar o pereche facuta la Reghin. Si mosul sa nu raspunda. |
|
| Oana Tinca, 30 aprilie 2010, in Romania literara |
| Unde se termina gluma si cu ce incepe realitatea este, probabil, prima intrebare dupa lectura romanului de debut al lui Dragos Ghitulete. Autenticul si experimentul se contamineaza reciproc intr-un discurs polifonic, ce inlantuie experiente contemporane (precum conflictele etnice) cu episoade dintr-un trecut comunist. Suprapunerea de planuri fara nici o tranzitie, deconcertanta la lectura, se petrece in memoria afectiva a tinarului Fleo, sufleor intr-un teatru bucurestean ce isi gaseste, dupa Revolutie, o modesta slujba de clovn in spatiul peninsular. Tentatiei de a analiza, scriitorul ii prefera faptele nude, detaliul biografic concentrat in spatiul privat, astfel incit materia epica se desfasoara caleidoscopic: familia dezmembrata, parintii disparuti timpuriu, solidaritatea fratilor sau arestul nejustificat alterneaza cu violentele impotriva imigrantilor, barurile si spatiile italiene. |
|
| Dragos GHITULETE in dialog cu Eugen ISTODOR, 2010, pe istodor.catavencu.ro |
| Ce facea Dragos Ghitulete in clasele gimnaziale cind trebuia sa invete la teza? Pai citea si el un rezumat facut de pararampampam si era mindru daca lua o nota de trecere. Da` nu-i placea. El vroia sa spuna cu cuvintele lui, sa urle. Asta cu urlatu` citeste-o …pe la facultate. Intentionat refuz gerunziul, nu e o ofensa. Am scris-o, am facut-o. Scriu in continuare. Nu parasesc obsesiile. Nici ele pe mine. |
|
| Pagina anterioara | | 1 | | Pagina urmatoare |
|
|
|
