|
|
 |
|
|
| Serban AXINTE, august 2007, in Cuvantul, nr. 362 |
 Una dintre inteniile studiului de fata ni se dezvaluie in momentul in care constientizam ca atit iubirea, cit si fictiunea sint amindoua efecte ale lecturii, ale unei «lecturi indragostite». Iata cum Antonio Patras reuseste sa declasifice un dosar peste care se asezase destul de mult praf in numerosii ani de zabava prin arhiva istoriei literaturii romane. Dosarul Ibraileanu. |
|
| Daniel CRISTEA-ENACHE, 5 octombrie 2007, in Romania literara, nr. 39 |
| Ibraileanu. Catre o teorie a personalitatii, eseul lui Antonio Patras, vine dupa o teza de doctorat, cu totul remarcabila, despre Ion D. Sirbu si un volum de cronici literare bine scrise, dar prea participative. Deja am putut schita, pe baza acestor contributii bibliografice, un profil al tinarului critic de la Iasi, cu linii pe deplin confirmate de a treia lui carte. Spre deosebire de colegii lui, ceva mai tineri, de la Bucuresti, Mihai Iovanel, Bianca Burta-Cernat si Teodora Dumitru, cronicari ce aproape ca jubileaza in momentele «executiei», Antonio Patras se investeste afectiv in paginile sale critice, scriind preponderent despre carti si oameni care i-au placut. Tonul e de o civilitate absoluta, iar punctele nevralgice ale unei opere sint ocolite cu gratie perifrastica. Textul ia mai degraba forma prefetei sau a studiului ce-si propune sa sustina, nu sa dinamiteze un autor. Si cu cit autorul este mai valoros, cu atit receptarea lui critica e mai bogata in intuitii si definitii. Critica analitica practicata de Antonio Patras este una de virf; iar un atu important al autorului il constituie si cultura bine asimilata. Nu numai ca tinarul autor iesean se misca dezinvolt printre carti, scoli si curente modern-contemporane, dar el are si un background de studii clasice pe care, cu exceptia Alexandrei Ciocarlie, nu-l prea vad reliefat in critica de astazi. |
|
| Adrian JICU, 18 octombrie 2007, in Cultura |
| Privita in termeni de «ce» si «cum», Ibraileanu. Catre o teorie a personalitatii atrage in primul rind prin forma, prin talentul (fiindca nu poate fi altceva) lui Antonio Patras de a da formularilor critice vesmintul unei exprimari atractive. Scrisul sau rafinat este semnul unei inzestrari native, dublata, cu siguranta, de lecturi serioase. Iar eseul acesta – am spus-o si o repet – este important, in primul rind, prin consecintele pe care le va avea in stimularea interesului nu doar pentru viata si opera lui Ibraileanu, ci pentru resuscitarea interesului general pentru critica literara. |
|
| Daniel CRISTEA-ENACHE, 11 octombrie 2007, in Cultura |
| Antonio Patras nu va putea fi niciodata un cronicar exigent al actualitatii editoriale. Pierderea intr-o parte este insa recompensata de un cistig inportant in alte directii, a istoriei literare si eseisticii. Dovada, aceasta frumoasa carte despre Ibraileanu. |
|
| Pagina anterioara | | 1 | | Pagina urmatoare |
|
|
|
