|
|
 |

|
|
| Viorica Marioara CILTIARU, octombrie 2011, in Orizont |
Aparitia volumului Literatura luciferica. O istorie oculta a literaturii romane (Cartea Romaneasca, Bucuresti, 2010) de Radu Cernatescu reprezinta o provocare culturala adresata cititorului „antidogmatic”. Care accepta miza polemica a demersului hermeneutic al autorului, aplicat asupra fenomenului literar romanesc din perspectiva filosofiei oculte si a doctrinei masone, in sensul revelarii substratului de simboluri, mituri si arhetipuri universale, inaccesibile criticii estetice, prin intermediul carora a fost si este posibila racordarea literaturii nationale la cea europeana. |
|
| Cosmin CIOTLOS, nr. 44, in Romania literara |
Radu Cernatescu a publicat de curand o istorie oculta a literaturii romane (acesta e subtitlul), al carei principal of il reprezinta celelalte istorii, toate estetice, iar, dintre ele, mai cu seama aceea a lui Calinescu.[…]
Spuneam ca unele dintre interpretarile de aici sint, fara discutie, stralucite. Am in vedere trei dintre ele, a caror miza depaseste nivelul simplei curiozitati istoriografice. E vorba despre capitolele dedicate lui Mateiu I. Caragiale (Misterele din subteranele Curtii-Vechi), Mihail Sadoveanu (parti din cele patru eseuri referitoare la el, Trei intilniri secrete cu Il*** Fr*** M. Sadoveanu, Sadoveanu si Francmasoneria, Pe cand lumina venea de la Rasarit si Eminescu, Sadoveanu si secretul unei gravuri düreriene) si, in sfirsit, G. Calinescu (G. Calinescu si inceputurile romanului initiatic proletcultist). |
|
| Andrei TERIAN, 20 ianuarie 2011, in Cultura |
…Radu Cernatescu furnizeaza date demne de interes pentru criticul si istoricul literar. E cazul amplului eseu despre Craii de Curtea-Veche (unde autorul avanseaza o serie de „modele” istorice pentru personajele romanului: Papura Jilava – Bucura Dumbrava, Poponel – Claymoor, Gore Pirgu – Pantazi Ghica, Pena Corcodusa – Domnica, familia Pantazi – dinastia Cantacuzinestilor, Pasadia – Georges Soutzo) sau al primului studiu consacrat lui Sadoveanu (in care Cernatescu identifica, de aceasta data convingator, o suita de simboluri masonice incastrate in textura romanelor Baltagul si Creanga de aur). |
|
| Adina DINITOIU, 17 decembrie 2010, in Observator cultural |
Literatura luciferica este, asadar, o carte de eruditie si de ipoteze spectaculoase, insa riscul ei se afla chiar la capatul opus criticismului formalist si estetic caruia i se opune: in suprainterpretarea in cheie masonica si in transformarea unei propuneri de istorie literara intr-o pledoarie pro domo, pentru cunoasterea de tip masonic. Pentru ca volumul are, finalmente, alura unei carti de initiat, adresata mai ales connaisseur-ilor. |
|
| Pagina anterioara | | 1 | | Pagina urmatoare |
|
|
|