|
|
 |
|
|
| Razvan VONCU, aprilie 2011, in Contemporanul nr. 4 |
 Fara mare tam-tam (mai ales dupa succesul eclatant al Iluziilor literaturii romane), Eugen Negrici construieste, in aceasta noua editie a sintezei Literatura romana sub comunism, un original eseu despre capacitatea de a crea frumos literar a omului „sub vremi”. Vor fi destui care nu vor fi de acord cu perspectiva profesorului, considerind-o fie prea larga, fie prea ingusta, insa acesta nu este decit proba certa ca a reusit inca o carte vie, de o ascutita inteligenta, si, mai ales, necomplezenta fata de obiectul iubirii sale absolute, care e literatura romana. |
|
| Silvia MUNTEANU, 4 mai 2011, in revista Ateneu |
| Literatura romana sub comunism, 1948-1964, I „nu este – cum insusi autorul marturiseste – o istorie literara in acceptia obisnuita a termenului, intrucit nu-si propune sa inregistreze metodic productia literara din perioada 1948-1960”, ci urmareste consecintele in plan estetic ale poeziei si prozei din perioada evocata. Riguros sistematizata, cartea ghideaza cititorul prin tehnica mise-en-abime in labirintul poieticii totalitariste, care a impus pe scena literaturii noastre „poetul nou” (…) Cine citeste aceasta carte va astepta cu nerabdare aparitia celui de-al doilea volum pentru a avea o imagine completa a panoramei literaturii comuniste. |
|
| Gabriel COSOVEANU, 26 noiembrie 2010, in Romania literara |
| S-ar spune ca autorul are superstitia normalitatii, cu incapatinarea benigna a celui care a vazut, mai ales, triumful ierarhizarilor false, incomplete sau, pervers, amestecate, cit sadea iluzia unei organicitati. Or, tocmai cu aceasta viziune a continuitatii se rafuieste Eugen Negrici pe terenul, plin de gropi si ripi adinci, al inselatoarelor noastre valori literare contemporane. El sustine ca nu se poate configura o axiologie viabila cita vreme analiza solicita, din plin, concursul unor ingrediente extranee. De aceea vorbeste despre o functie nefireasca a literaturii, aceea de «supraveghere si semnalare». Desigur, fenomenul cu pricina s-a vizibilizat dupa ce Partidul-Stat, fara a renunta o clipa, pina in 1989, la tehnicile manipularii, a putut admite ca s-au facut si greseli. Excese si lucruri nelalocul lor erau puse in contul regimului dejist, prilej pentru scriiitorime de-a lua o gura de oxigen, prin diversificarea tematicilor si extinderea tipologiilor, ca si prin trecerea, traumatica, de la explicit la implicit, chit ca mediul se dovedea, in continuare, anaerob. De ocolit, acest volum, pentru cardiacii nostalgic dupa o anumita epoca. |
|
| Grigore NEAGOE, 23 februarie 2012, in Cultura, nr. 57 |
Un alt santier se releva si in cazul trasarii firelor care au condus la cele doua volume din Literatura romana sub comunism. E ca si cum am citi notele unei autoeditari filologice. Stilul penduleaza intre culmile disperarii si mila. Secventele surprind inscrierea totalitarismului in seria structurilor profanatoare, nevoia regimului de a se legitima „stiintific”, concesiile si ripostele scriitorimii, formarea zelatorilor in machiaj propagandistic. Revizionismul criticului nu se manifesta sub forma atacurilor la persoana, ci semnaleaza dezumanizarea prin inocularea spaimei de catre institutiile cenzurii.
Rugos atit in afirmatii, cit si in negatii, discursul lui Eugen Negrici nu scoate niciodata in evidenta narcisismul criticului, ci exclusiv bunavointa fata de latentele operelor. |
|
| Antonio PATRAS, 22 decembrie 2011, in Observator cultural, nr. 606 |
| Literatura romana sub comunism este o carte-eveniment, o sinteza istoriografica exhaustiva, care sint convins ca isi va cistiga un public inca si mai numeros odata cu trecerea timpului. Motivul? Treptat-treptat, comunismul incepe sa ne doara tot mai putin, de parca n-ar fi fost decit o simpla „iluzie”, si nu o insingerata realitate. O banala poveste cu final previzibil, pe care doar expresivul discurs critic, glisind cind spre ironie, cind spre satira si pamflet, mai poate s-o faca interesanta. Ceea ce, cu siguranta, se va intimpla – pentru ca Eugen Negrici, vinator priceput, stie exact pretul clipei pe care, pierzind-o, o cistiga, de fapt, inzecit. |
|
| Pagina anterioara | | 1 | | Pagina urmatoare |
|
|
|
