|
|
 |
|
|
| Carmen MUSAT, 25 iunie–1 iulie 200, in Observator cultural |
 Un prozator original si consistent si o carte ce se citeste cu placere si care dovedeste, fara nici o urma de texism, ca fictiunea poate fi o forma de critica, chiar si atunci (sau poate mai ales atunci) cind spune fascinante si incredibile povesti despre misterioasa realitate in care traim. |
|
| Catalin STURZA, 24 septembrie 2009, in Cultura |
| La fel de subtile sunt schimbarile pe care le sufera geografia si chiar istoria. Parisul inceputului de secol XX nu e chiar ceea ce ne-am astepta noi sa fie. Cerul sau e populat de masini zburatoare (baloane si zeppeline), mesajele circula printr-un sistem postal de tuburi pneumatice. Istoria a fost modificata intr-o povestire din volumul Misterul camerei inchise, cind Franta si Germania si-au schimbat locurile. Jocul lui Florin Manolescu este sa urmareasca, acum, consecintele inversiunii, vizibile pentru un observator atent. Unde duc toate aceste legaturi incrucisate? Pe de o parte, Mentalistii este un joc gratuit si gratios cu modele literare, cele mai evidente fiind Maurice Leblanc (seria Arsene Lupin) si Arthur Conan Doyle (seria Sherlock Holmes). Pe de alta parte, punctul de convergenta al povestirilor este chiar destinul Rominiei, de-a lungul secolului XX. Mentalistii gasesc mereu, in fata masinariei implacabile a istoriei, o cale de evadare, prin perspicacitate si fantezie. |
|
| Marius CHIVU, 22 aprilie 2010, in Dilemateca |
| Scrise intr-un stil de o mare eleganta, cu deferenta pentru frazarea clasica, populate cu personaje simpatice, «condimentate» cu subtile referinte culturale, ironie si umor, povestirile incredibile ale lui Florin Manolescu au farmecul si acea magie vintage a literaturii mestesugite. |
|
| Tania RADU, 2-8 iunie 2009, in revista 22 |
| Ca prozator, Florin Manolescu se plaseaza intre „bijutierii“ fantasti, alaturi de Alexandru George, Radu Albala, Ov.S. Crohmalniceanu, Costache Olareanu, dar au fost numiti in aceeasi serie si Cristian Tudor Popescu, Mircea Oprita sau Voicu Bugariu. Ca un literat al zilelor de azi, Manolescu nu-si ocupa locul pur si simplu, ci infaptuieste tacticos o demonstratie, un autocolaj, ca si cum s-ar adauga printr-un soft unei fotografii de epoca. Nu e deci de mirare ca revine, dupa sapte ani, asupra unor personaje, povesti, detalii, pentru pura placere a unei alte asamblari, mai ingenioase, mai limpezi si care, in final, sa arate complet diferit si altfel elocvent decit data trecuta. |
|
| Cosmin CIOTLOS, 12 iunie 2009, in Romania literara |
| Din cele noua povestiri de aici, unele sint, dupa gustul meu, cu adevarat, remarcabile. Ce ma bucura, insa, in privinta celorlalte, e ca toate au cel putin un farmec indirect. Obtinut prin valoarea adaugata a profesionalismului filologic, acesta se traduce in inteligenta, ingeniozitate, nuanta lexicala, dozaj narativ si, in sfirsit, eruditie interpretativa. |
|
|
|
|
|
