|
|
 |
|
|
| Dana PIRVAN-JENARU, nr. 257, 2010, in Observator cultural |
 Lucian Raicu face parte din familia acelor scriitori «proaspeti», la care inteligenta si cultura sint lasate in urma doar de pofta de a spune si de mirarea ca mai sint inca multe de spus. Cu vocea nicicind mohorita si cu o discreta «licarire jucausa» in privire, desigur! |
|
| Adriana STAN, mai, 2010, in Dilemateca |
| Cele O suta de scrisori din Paris au fost concepute ca interventii pentru Radio France International intre 1993-1996 si publicate apoi selectiv in Rominia literara. Aparent fixate de necesitatea temei si a actualitatii acesteia, «cronicile» pariziene prelungesc, in cioburi – de cules in doze mici –, una dintre cele mai complexe meditatii romanesti asupra esteticului. |
|
| Paul CERNAT, mai, 2010, in Dilemateca |
| Ultimul Lucian Raicu, exilatul parizian de dupa 1986, a continuat sa fie prezent printre noi si dupa moarte, prin foiletoanele sale franceze citite mai intii la RFI si aparute ulterior in Rominia literara. Iata-le acum adunate si intre coperti de carte, in selectia unui mare cititor afin: Livius Ciocirlie, caruia ii e adresat textul «diaristic» din «Addenda». Cu un titlu amintind «scrisorile» trimise din capitala Frantei de catre tinarul Eugen Ionescu revistei Viata romaneasca, O suta de scrisori din Paris e o carte unitara, in ciuda aparentului ei fragmentarism ocazional. [...] «Dincolo», dar niciodata dincoace de ea, Lucian Raicu ne arata – pentru ultima oara, dar a cita oara? – ca un mare critic e, de fapt, mai mult decit un critic: un ginditor care prelungeste viata operei si reflecteaza, cu maxima autenticitate, asupra adevarului ei interior. |
|
| Emanuela Ilie, mai 2010, in Bucovina literara |
| Prin acest fragmentarium – incitant, viu si, la rindul sau, intens participativ – figura comentatorului atent la actualitatea culturala, fie ea si cea franceza, se re-impune, aproape cu aceeasi forta de altadata. Ca sa nu mai vorbim ca, prin ricoseu, cititorului român i se ofera imaginea, deopotriva pregnanta si proaspata, a realitatii literelor franceze din sfârsitul veacului trecut si, prin extensie, a modernitatii occidentale. |
|
| Pagina anterioara | | 1 | | Pagina urmatoare |
|
|
|
