|
|
 |
|
|
Omul negru se instaleaza confortabil pe desktopul lui Emil Aderca, un computerist al timpului nostru. Traind in lumea lui virtuala, intr-o recluziune autoimpusa, pe jumatate alienat, tinarul este inculpat intr-o crima obscura. La inchisoare, in lumea reala, in asteptarea verdictului, Omul negru preia controlul.
Tudor Cretu a scris o poveste despre al doilea eu, care intotdeauna reuseste sa se elibereze.
„Cind eram de virsta autorului romanului de fata, l-am vazut pentru prima data de mina cu tatal sau, antropologul Vasile Tudor Cretu, de la care am invatat despre Marcel Mauss si James Frazer. Ne aflam studenti la «birtul universitarilor», Tudor Cretu avea sase ani si purta la mina un ceas din plastic, din acela de la iarmaroc. intre timp, au trecut anii, profesorul care i-a fost tata ne-a parasit demult, iar Tudor a scris Omul negru – un roman de calitate, un ghid despre cum e sa fii singur in postmodernitate. Singuratatea la internet, la job, la sala de body building, singuratatea impartasita cu un ciine bolnav in propriul apartament dupa ce ti-a murit obstesc mama, singuratatea serii, cind te asezi la televizor, in fotoliu, cu un castron searbad de mincare, singuratatea fumului de tigara, singuratatea loviturilor de ninjutsu, singuratatea in care asculti muzica si scrii CV-uri pentru firme. Singuratatea in lumea unui poet care confirma in forta ca romancier.” (Daniel Vighi)
|
|
nici un produs
