|
|
 |
|
|
| Grigore CHIPER, ian-feb 2009, in Contrafort |
 Poezia lui Radu Andriescu e un colaj construit abil din caramizi de realitate si caramizi de cultura: referintele culturale sint aproape in exclusivitate obscure sau putin frecventate. E un semn al oamenilor tabaciti de carte. Intre aceste straturi poetice autorul iesean isi strecoara propriile stari si sentimente, propria identitate […]. Poetul e constient de faptul ca aportul fiecarui autor de arta contemporana nu poate depasi marimea unui insert sau liant. |
|
| Codrin Liviu CUTITARU, 5-11 februarie 2009, in Dilema Veche |
| Pentru poetul din Padurea metalurgica, lucrurile mici au sensul lor mare, dansul elefantilor poate trada o anumita gratie a lui, mecanicitatea trairilor simple revela o muzica secreta, pe cit de subtila si angelica in sonoritate, pe atit de complicata la redarea acustica. Iti trebuie doar disponibilitatea alchimica pentru a intra in joc si a-ti asuma „metarealitatea“ propusa de autor. As merge pina acolo incit sa afirm ca Padurea metalurgica are o componenta certa de „jurnal“, de proces introspectiv, de autoscopie pura. Citind atent, il descoperi, printre rinduri, pe Radu Andriescu par lui-meme, un Radu Andriescu genuin, chiar daca disimulat intr-o semiotica onirica si „segregat“ pe paliere diverse, de butaforie exotica. Ultimativ, poetul – aidoma prozatorului interbelic – din el insusi nu poate iesi, dar ceea ce el vede inauntru capata, la rigoare, dimensiuni epopeice. Padurea metalurgica este, cred, unul dintre cele mai bune volume de poezie aparute la noi in ultimii ani. |
|
| Cosmin CIOTLOS, 28 noiembrie 2008, in Romania literara |
| Atunci cind isi submineaza finalul – si, slava Domnului, il submineaza nu o data – poemele lui Radu Andriescu nu cad in cabotinismul oarecum scolaresc al acestui artificiu nihilist. Nu sint de gasit, in toate turbioanele verbale ale Padurii metalurgice, nici micronaratiuni cu cheie, nici surprinzatoare lamuriri concluzive, nici reciclate glume previzibile, nici – in fine – reziduuri de expresivitate veleitara. E, aceasta, o calitate care deriva, banuiesc, din incapacitatea singulara a lui Andriescu, de natura etica dupa toate indiciile, de a supune un text oarecare – al lui sau al altuia – mecanicii necrutatoare a pastisei. Originalitatea, prin urmare, ii este, sine die, asigurata. |
|
| Pagina anterioara | | 1 | | Pagina urmatoare |
|
|
|
