O poezie cruda practica Miruna Vlada si nu in sensul cruditatii timpurii, ci acela al cruzimii, al revelarii angoaselor sub forma imaginilor contorsionate ale metafizicului transpuse in biologia organismului. Toate starile de spirit prefac in rana fiecare mecanism al fiziologiei umane. Si acest procedeu de transpunere a simtamintelor in fizic face ca lirica ei sa fie inteligibila intre povestire si poetic.
Mihai VIERU, august 2008, in Revista Tomis
Tot erotismul poeziei Mirunei Vlada se leaga, se intretese metafizic, un pic mai dur, mai frustant, nu gasibil neaparat in lucrurile comune vadite ca la initiatorii poeziei metafizice, insa daca se intimpla in lucruri evidente, zilnice, atunci ele sint cele care sint puse intr-o lumina a metafizicului si de acolo Miruna Vlada coboara in ochii cititorului strict numai nevoia de concret. Imaginile acestui erotism neimplinit – deci clar de sorginte romantic-metafizica – sint socant de frumoase.
Miruna VLADA in interviu cu Eugen BUNARU, 30 mai 2008, in Orizont
Daca in primul volum lasam imaginile si sintagmele sa curga in propriul lor ritm, creind efecte puternice cititorului si, in ciuda a ceea ce au acuzat anumiti critici la acea carte, nu eram deloc programatica, in Pauza dintre vene, viziunile mele poetice cuprind mai mult decit fragmente, cuprind adevarate scenarii pe care incerc sa le explorez in tot ce au mai profund.
Rita CHIRIAN, 14 februarie 2008, in Cultura
Fara a-si fi uitat habitudinile din Poemextrauterine, Miruna Vlada, in cel de-al doilea volum de poeme, Pauza dintre vene, se situeaza diplomat si echidistant intre cele doua extreme. Angoasa, turpitudinea, raul omniprezent, [[fin du siecle]] sint zidite intr-o erotica decadenta, histrionica, cvasiteatrala. Fara a fi excluse. Daca prin Poemextrauterine Miruna Vlada se inscria in canoanele poeziei grav apoftegmatice, implozive, vorbind ritos despre apocalipse cotidiene, in Pauza dintre vene, tonul se edulcoreaza, se tempereaza, se echilibreaza matur. Reflexiile sexuale, «orgasmul livresc», exhibarea unui eu dilatat si poluat, simularea anticopilariei, discursul pletoric si sintaxa turgescenta, oscilatia nesigura intre prozaic si imponderabil, fascinatia si ostentatia fragilitatii, iradiate de o prestidigitatie autenticista trec intr-un polimorfism fatis: avatarurile Mirunei Vlada sint si in Pauza dintre vene continuumuri ale simultaneitatii senzoriale – repulsie si exuberanta, voluptate si infamie –, insa «extrauterinitatea» poeziei este refuzata, morbul este integrat, patologia e acum gest asumat, asimilat deplin.
nici un produs
