|
|
 |
|
|
| Marius NEACSU, nr. 9/2006, in Pravalia Culturala |
 Prin omogenizarea stilurilor, prin personajele sale, relatiile dintre ele, dar mai ales prin locurile in care calatoresc sau lucreaza, Perforatorii isi gaseste in (aproape) orice persoana cititorul pe care fiecare dintre personaje il include in monologul propriu. |
|
| Valeria MANTA-TAICUTU, nr. 33/2006, in Luceafarul |
| Straniu si original in multe privinte (chiar mergind pe formula celor cinci voci narative existenta si in cartea Florinei Ilis, Cinci nori portocalii pe cerul de rasarit), romanul lui Augustin Cupsa trebuie considerat ca o mare promisiune facuta literaturii romane de un tinar care nu seamana, din fericire, cu personajele a caror traiectorie o urmareste. |
|
| Calin TEUTISAN, nr. 2/ 2007, in Apostrof |
| Romanul e paradoxal: o scriitura ultrarationalista, care sprijina un imaginar fundamental subiectiv, uneori cu derapaje in oniric, dar controlat de o logica a confesiunii care nu-i lezeaza autenticitatea. O miza mare pentru roman, o miza pe care talentul evident al lui Cupsa reuseste adesea sa o «tina». Dincolo de unele ezitari si indecizii de formula discursiva, optiunea pentru proza a lui Augustin Cupsa mi se pare foarte legitima. Perforatorii este, pur si simplu, romanul de debut al unui talent indiscutabil. |
|
| Alexandru MATEI, nr. 2/ 2006, in Dilemateca |
| Augustin Cupsa perforeaza habitudini de lectura, comoditatea gindirii, locuri comune, perforeaza mimesisul si semnificatia diegesisului. Stie cum sa o faca, cu atit mai mult cu cit, psihiatru fiind, stie ce inseamna sa ai mintea perforata, stie cit de mult asteapta vectorii de sens ai constiintei sa rupa rindurile in deschiderea operata in forajele literare propuse. La jumatatea drumului intre suprarealism, absurd şi microrealism, falsa autobiografie a naratorului si a celor doi prieteni ai lui – Robert si Ta – fascineaza adesea, exagereaza pe alocuri pentru a propune in ultimul capitol (cel «poietic») o meditatie scaparatoare asupra de ce – urilor provocate cititorului de-a lungul lecturii. |
|
| Gabriel COSOVEANU, nr. 10/ 2006, in Mozaicul |
| Deschizind [[Perforatorii]] tinarului Augustin Cupsa, patrunzi intr-un univers hipertensionat, baroc si delirant, ce-ti evoca din prima pe Kafka si pe Urmuz, pe Munch si pe Chagall, dar mai ales pe Boris Vian, cel din Spuma zilelor, insa autorul are forta sa ramina el insusi printre atitia stimuli – cultura lui, chit ca vorbim de un medic, este impresionanta si temeinica. A fi nefilolog reprezinta aici un avantaj, pentru ca suma de reflectii si meditatii de o crunta ironie (scobita insa intr-un bloc imens de melancolie) practic descrierea unui itinerar spiritual, a unei cautari de sine, poarta pecetea «autenticitatii», are sound-ul grav al responsabilitatii fata de scris si fata de toate cele ale vietii, patrunse de o minte de om mult mai in virsta. |
|
| Gabriela GHEORGHISOR, nr. 1/ 2007, in Ramuri |
| Dintr-un astfel de melanj, Augustin Cupsa distileaza o formula de roman in care melancolia si lirismul sint contrapunctate de ironie si de sarcasm si in care problematica de natura grava se ascunde sub valurile gratioase ale ludicului. Astfel, in esenta, romanul Perforatorii poate fi considerat o parabola despre conditia umana, definita printr-o nesfirsita cautare de sine si printr-o mereu reinnoita lupta. |
|
| Tiberiu STAMATE, noiembrie-decembrie, in aLtitudini |
| Augustin Cupsa isi descrie cel mai bine proza: «Scriu proza despre nimic, despre minunatul nimic plin de substanta». Un proiect literar pe cit de curajos, pe atit de riscant. |
|
| Oana FURDEA, 5 noiembrie 2011, in Echinox |
| Perforatorii debordeaza de poezie, putind foarte bine sa fie considerate versuri, pe care iti tot vine sa le repeti, doar ca sint mai degraba elaborate decit succinte. Perforatorii e o carte pe care ai putea foarte bine sa o tii in permanenta pe noptiera, sa o deschizi aleatoriu in fiecare seara si sa citesti atit cit ai nevoie pentru a-ti lua doza zilnica de „frumos”, in exact aceeasi maniera in care ai rasfoi un album de poze care nu iti apartine, desi ai putea foarte bine sa apari in toate fotografiile. De aceea il consider pe autor un fel de cutie vizuala a Pandorei, care imi da senzatia ca este, in modul cel mai brut cu putinta, ceea ce vede. |
|
| Eugen URICARU, Cenaclul Euridice, 29 martie 2005, in Ziua |
| Avem de a face cu un prozator, care isi stapineste uneltele, are o gindire articulata, observatie acuta, umor absurd, capacitate de sugestie foarte puternica, indeajuns de multa furie si indeajuns de mult talent: lasa multe sanse de interpretare; sa citeasca Babel; mai are de dat proba coerentei universului sau. |
|
| Cezar IVANESCU, Cenaclul Euridice, 29 martie 2005, in Ziua |
| Mi-a placut in intregime; esenta lui de prozator de viitor se afla in relatia cu Celine, are o vehementa interioara, o umoare neagra care ii pune in miscare acest discurs structurat pe valuri de vehementa; a fost o placere reala sa ascult un prozator deosebit. |
|
|
|
|
|
nici un produs
