|
|
 |
|
|
| Ana CHIRITOIU, numarul 31, 2010, in Noua literatura |
 Daca la prima vedere Poemele secretarei este povestea in care Andra, o tinara anbsolventa de Comunicare cu note mari, care se viseaza copywriter, ajunge moral wreck – fie sub imperiul mediului in care munceste, fie al predestinarii din firea proprie–, la o lectura atenta povestea se arata ca fiind compusa din fragmente si cioburi reconstituite de mintea personajului pe masura ce dezintegrarea avanseaza. Realitatea si proiectiile, instrospectia si paranoia se amesteca tot mai indiscernabil pe masura ce povestea avanseaza punctata de notatii de atmosfera al caror rol in roman nu este cu nimic mai prejos decit cel al actiunii, pentru ca reusesc de fapt sa compuna o camera de rezonanta celor povestite. Cistigul real al cartii il constituie tocmai notatiile acestea, felul in care mintea tot mai hartuita a Andradei reuseste sa recompuna faptele si sa rezoneze la ele pe fundalul unei decompuneri surprinse in toate etapele sale clinice. |
|
| Stefania MIHALACHE, in interviu cu Ana CHIRITOIU, numarul 31, 2010, in Noua literatura |
| Pare cumva ca The Devil Wears Prada, nu? Bine, acela sper ca este mai comercial decit cartea mea. Nu este vorba despre razbunare, ci despre eliberarea unei frustrari; cred ca se simte ca a fost o frustrare personala. Dar n-a inceput ca un jurnal, o inceput ca o carte, desi nun stiam ce fel de carte va fi. Au fost mai intii niste fragmente in care descriam atmosfera, iar dupa primele 50 de pagini a ajuns sa se contureze o poveste. Un aspect pe care am vrut sa insit a fost acela ca personajul ajunge sa citeasca volumele motivationale in litera lor – dar acesta a aparut mai tirziu. Nu stiu daca este cel mai bun mod de-a scrie, dar eu as povesti – desi funciar vorbind naivitatea Andradei este cea care o doboara, alaturi de mediul de lucru. De fapt am mizat pe idea ca ea are un anjumit tip de personalitate care o predestineaza sa fie distrusa de acel mediu. Fiindca oamenii din jurul ei nu patesc nimic. |
|
| Alina PURCARU, nr. 6, mai 2010, in Corso |
| E un roman-snur despre balaurul-corporatie si maturizarea printre prezentari in power-point, despre sacrificii personale, dezordine afectiva si prioritati. |
|
| Mihaela FRANK, mai, 2010, in Elle |
| In sfirsit, un roman autohton despre lumea corporatista implantata dupa retete vestice in societatea romanesca post-decembrista. O lume dinamica si cruda, un miraj in care tineri ambitiosi si – vai! – usor de manipulat s-au aruncat plini de entuziasm si energie (va amintiti ce aura cool avea, pina nu demult, cineva care spunea ca lucreaza in marketing? Sau in PR?). Ei bine, romanul Stefaniei Mihalache permite o privire in spatele acestei imagini si este, pina la urma, un avertisment. |
|
| Andreea GEORGESCU, mai 2010, in Unica |
| [...] ma bucur acum sa constat ca inca sunt oameni cu ginduri frumoase si curate, care nu se lasa purtati de valul modelor, al uniformizarii, oameni care indraznesc sa aiba propriile pareri si idei. Oameni ca Stefania Mihalache. |
|
| Stefania Mihalache, mai 2010, in interviu cu Eugen Istodor pe http://istodor.catavencu.ro |
| Andra e o fata care ar vrea să fie poeta dar e copywriter, care e introvertita dar ar vrea sa fie in ton cu lumea si pe gustul ei, care intelege gresit succesul si cu cit isi greseste mai tare drumul cu atit mai departe merge pe el. Cind nu mai stie ce sa faca, imbratiseaza cartile motivationale sperind ca, dupa reteta, viata ei o sa iasa mai bine. Ajunge sa-si deseneze harti ale fiecarei zile. Bineinteles ca neprevazutul o surprinde sub forma unui deznodamint nasol. |
|
| Cosmin BORZA, iunie 2010, in Dilemateca |
| Prozatoarea surprinde admirabil, cind empatic-(auto)ironic, cind distantanalitic, tensiunea dramatica a integrarii intr-un sistem. Metamorfozele aparent revelatoare, dar sinonime aplatizarii, reveriile poetice ca antidot la rutina sarcinilor de birou, explorarile in «irealitatea imediata» pentru a umaniza infernul cotidian pigmenteaza existenta Andrei. E vorba aici de o subminare a ideii de consumism, capacitatea protagonistei de a descompune in filigrantipologiile capitalismului autohton ori mecanismele acestuia de simulare a realitatii, evidentiind artificialitatea noii ideologii postrevolutionare. Totodata, inovatoare imi par si fragmentele ce abordeaza relatia umoral-hormonala dintre femeia-angajat si barbatul-manager. Transformarea fantasmatica a victimei in stapin rastoarna multe dintre cliseele corectitudinii politice cu privire la «hartuirea sexuala» atit de invocata, dar rareori analizata subtil in implicat iile ei de substanta. |
|
| Stefania MIHALACHE, aprilie 2010, interviu, psychologies.ro |
| Scrierea unui roman este un tur de forta, insa nu doar unul intelectual cit mai ales unul existential. Se incheie o perioada in care ai trait cu o poveste, in care chiar viata ta a devenit un stil narativ ca o piele pe care in cele din urma o dezbraci, o indepartezi, obiectivind-o. Este si nu mai este a ta. Tinind cont ca a durat o perioada de la finalizarea si pina la aparitia Poemelor secretarei, despartirea de aceasta piele s-a facut foarte blind, pe neobservate, ca o alunecare care a mai lasat (din fericire) urme. |
|
| , 30 iunie 2010, pe http://townportal.ro |
| Poemele secretarei este o carte ce stie sa isi puna in miscare angrenajul de stimulare emotionala a cititorului, care stie sa isi descopere miezul subiectului putin cate putin, care este ancorata in realitatea societatii prezente si nu in cele din urma, care stie cum sa motiveze noi generatii de oameni asemanatori Andrei. |
|
| Alex GOLDIS, 3 aprilie 2011, pe Cercul Metacritic |
| Astfel incit, macar la nivel tematic, recentul roman al Stefaniei Mihalache reprezinta o surpriza. Poemele secretarei (Cartea Romaneasca, 2010) spune povestea unei literate care incearca sa se integreze profesional intr-o agentie de publicitate. Numai ca, cel mai adesea, asteptarile inalte ale tinerei cu veleitati de poeta se ciocnesc de principiile eficientizarii capitaliste. Intregul roman nu face decit sa redescopere, sub fiecare aspect, incompatibilitatea de structura dintre aspiratiile Andradei Panu si realitatea dura, dar edulcorata, a corporatiilor. Sint inventariate si deconstruite, pe rind, toate temele si cliseele care au coborit, in jurul anilor 2000, din sitcom-urile americane in plina realitate romaneasca: ritul de initiere a tinerei secretare, relatia love-hate cu un sef dur, dar inteligent, si in fond nu lipsit de umanitate, micile invidii si rautati colegiale etc. |
|
|
|
|
|
