|
|
 |
|
|
| Gabriela GHERGHISOR , nr. 62, iulie 2011, in Dilemateca |
 Poker este o naratiune minimalista, intens dramatizata, cu adieri de umor, nu o colocvialitate argotica blinda, care impresioneaza prin perceptia supradimensionata a gesturilor marunte. Privite prin ochiul microscopului, ele capata o importanta vitala in economia existentei. In plus, ritmul in general alert al prozei este incetinit inteligent prin fragmente de respiro, unele aproape poetice. (...) Bogdan Cosa trece examenul de admitere in literatura. Cu bine. |
|
| Bogdan COSA in interviu cu Stelian TURLEA, nr. 34, 26 august 20, in Ziarul de duminica |
|
Da, romanul are legatura cu pokerul si, in general, cu jocurile de noroc, dar titlul poate fi inteles la fel de bine si ca o metafora: cand spui „poker”, in special daca esti jucator, nu te gindesti strict la un joc de carti in care statistica si probabilitatile joaca un rol important. Tu stii asta, dar nu ai in minte o definitie tehnica a jocului, ci iti reprezinti mai degraba un tip de emotie si o atmosfera, iar adrenalina iti da o stare de placuta nesiguranta – stii ca urmeaza un timp al povestilor ce plutesc peste masa de joc ca fumul de tigara, dar si un timp al reflectei, cateva ore in care, cu ajutorul unei masti atent lucrate, esti la adapost si analizezi mai mult decat niste carti de joc. |
|
| Bogdan COSA in interviu cu Stelian TURLEA, nr. 34, 26 august 20, in Ziarul de duminica |
| Da, romanul are legatura cu pokerul si, in general, cu jocurile de noroc, dar titlul poate fi inteles la fel de bine si ca o metafora: cand spui „poker”, in special daca esti jucator, nu te gindesti strict la un joc de carti in care statistica si probabilitatile joaca un rol important. Tu stii asta, dar nu ai in minte o definitie tehnica a jocului, ci iti reprezinti mai degraba un tip de emotie si o atmosfera, iar adrenalina iti da o stare de placuta nesiguranta – stii ca urmeaza un timp al povestilor ce plutesc peste masa de joc ca fumul de tigara, dar si un timp al reflectei, cateva ore in care, cu ajutorul unei masti atent lucrate, esti la adapost si analizezi mai mult decat niste carti de joc. |
|
| Aura MARU, martie 2012, in Poesis international, nr. 8 |
| Parte din succesul de public al romanului Poker al lui Bogdan Cosa (Editura Cartea Romaneasca, 2011) se datoreaza, fireste, talentului de povestitor al autorului. Poker se vrea un roman de story, nu de tesatura textuala. Se poate afirma ca, in genere, e de un minimalism bine administrat. |
|
| Bogdan COSA in interviu cu Marius GHILEZAN, mai 2011 , pe bookiseala.ro |
Prima data am inceput sa scriu proza, apoi am scris poezie, iar acum am revenit la proza – mie se pare un domeniu mai vast, te poti juca cu personajele, cu lumile, intri acolo in povestea ta, iti creezi tu cadrul. M-a interesat sa prind in roman bucata asta de viata care e foarte importanta; cumva, vedem peste tot pancarte cu jocuri de noroc, cu poker, se inmultesc cazinourile, in ultimii doi-trei ani a fost un boom.
Eu plec de la viata mea si duc totul mai departe, construiesc o autofictiune. Asta am incercat sa fac in acest roman, sa descriu aceasta realitate care se numeste poker, si tratez fenomenul asta mult mai actual, mult mai detaliat, chiar cu mecanismele pe care le-am folosit eu pentru a face rost de bani in timpul facultatii si chiar si acum, in timpul masteratului. |
|
| Daniela FIRESCU, iulie 2011, in Ramuri, nr.7 |
Romanul lui Bogdan Cosa, Poker (Cartea Romaneasca, Bucuresti, 2011), introduce intr-o lume in circuit inchis, o lume in alerta, o istorie ce captiveaza si capteaza pulsul universului „underground” si realitatii virtuale.
Poker se remarca prin constructia de un echilibru solid, supraliciteaza prin tensiunea intre istorii confluente, intercalate creativ si convingator, ca roman al unei generatii-simptom. |
|
| Victor CUBLESAN, iulie 2011, in Steaua, nr.7 |
| Ceea ce face interesant si, intr-o masura, captivant, romanul, este psihologia personajelor, modul in care tinerii de douazeci de ani vad si percep Romania, modul in care se raporteaza la valorile prieteniei si dragostei, modul in care isi vad viata. Pentru cititorul unei alte virste este descoperirea unei superficialitatii extrem de credibile, descoperirea generatiei produse de eterna noastra tranzitie. Ceea ce este uman si viu se refugiaza in dragoste, in eternele si neschimbatoarele ei chinuri si nesigurante. Poker este romanul iubirilor aproape adolescentine, cu implicare totala si idealizare (dincolo de masca superficiala a nepasatoarei atitudini cool). Bogdan Cosa (…) demonstraza solide calitati de narator. |
|
| Adina DINITOIU, 9 martie 2012, in Observator cultural, nr. 615 |
Desi la 22 de ani Bogdan Cosa nu are inca suficienta experienta de viata pentru un roman minimalist, biografist, cotidianist, Poker trebuie luat drept ceea ce este: un roman al virstei, al revoltelor ei, al fantasmelor, naivitatilor, exceselor ei. Frazarea scurta si alerta, descriptiile, dialogurile, insa, arata condei de prozator: nu au note false si, in plus, au pe alocuri prospetimi, suavitati, ingenuitati foarte tineresti – cum sint secventele repetate, mici laitmotive, in care intra in scena motanul eroului, Jack, punctind actiunea.
(...) Poker e, asadar, un debut simpatic, un roman scris cu talent. Tocmai de aceea, el obliga, in perspectiva cartii ce va urma. |
|
| Alex GOLDIS, 9 decembrie 2011, in Ziarul de Duminica |
Putini debutanti au avut in ultima vreme succesul de public al lui Bogdan Cosa. La doar citeva zile de la aparitie, romanul Poker figura deja pe lista celor mai vindute titluri Cartea Romaneasca de la Bookfest 2011, devansind scriitori consacrati. Ceea ce surprinde de fapt la Poker e buna gestionare stilistica a unei povesti senzationaliste, usor de scapat din mina altminteri.
Romanul lui Bogdan Cosa functioneaza in subtext dupa principiul unei dinamici compensative, in care exagerarile naratiunii propriu-zise sint mereu moderate de o retorica simpla si directa. |
|
| Laurentiu MALOMFALEAN, 7 octombrie 2011, in Cultura, nr. 38 |
La prima lectura, despre Bogdan Cosa nu s-ar zice ca debuteaza. Romanul sau, Poker, emana maturitate nu doar in ce priveste personajele, ci si la nivel de scriitura. Vorbim despre un roman autobiografic, autorul (men)tinindu-si cumpatul pina pe ultima pagina, desi cunoaste prea bine deznodamintul unor fapte pe care doar le-a trait. Motivul ne permite, printre altele, sa nu putem vorbi de constructia personajelor, cu toate ca Bogdan Cosa nu le pune toate cartile pe masa, castelul ce se formeaza nefiind locuit decit de frinturi din persoane reale, fragmente stabile de crai dintr-o curte mai veche si dame de-ti pica toti ochii. Si constructia sta perfect in picioare, balansata de un ritm epic fara fisura, contrafortuita cu tensiune, ba chiar cu suspans, intr-un foarte bun dozaj al efectelor epico-narative.
Fara sa poarte neaparat „in ranita bastonul de mare prozator” (…), Bogdan Cosa tine bine strins un as in mineca. Nu ne ramine decit sa speram ca-l va scoate odata cu proxima carte. |
|
|
|
|
|
