|
|
 |
|
|
| Ovidiu PECICAN, octombrie 2007, in aLtitudini |
 Surprinzator pariul lui Radu Tuculescu de a deveni emisarul roman al unui ethos panonic, dar cu atit mai emotionant, intr-un moment cind participarea maghiara la viata Romaniei actuale se subtiaza dramatic, amenintind cu extinctia in maximum doua generatii. Citind in aceasta cheie, romanul Povestirile mameibatrine depaseste orice discurs interculturalist de circumstanta, recuperind pentru cititorul roman o lume care moare, dar care pulseaza de o viata incredibila. |
|
| Grigore CHIPER, nov-dec 2007, in Contrafort |
| Povestirile mameibatrine nu este un roman realist, ci unul postmodern mai ales prin pletora de colaje asumate. Este exact ca in Numele trandafirului unde avem doua fatete: descrierea excelenta a epocii si conducerea exemplara a unei anchete. Tocmai unitatea acestor laturi face sa submineze caracterul realist al operei. |
|
| Doru-Ioan RUS, 25 august 2010, in Observator cultural |
| Cel mai straniu, mai fantastic, mai incarcat de mister, de alcool si de... sex loc pe care l-am cunoscut prin bunica sotiei, adica mamabatrina din romanul Povestirile mameibatrine. Ea e de «vina» ca s-a nascut acest roman, ca s-a nascut un tinut care inseamna o alta Transilvanie decit cea prea mult stiuta de deal-vale, deal-vale... Alte mitologii, alte sensuri ale vietii, alta viziune asupra dragostei si a mortii, asupra relatiilor dintre barbat si femeie, o alta raportare la diavol si la Dumnezeu... N-am inventat aproape nici un personaj (in afara de Margolili, dar a existat si pentru ea un model), iar intimplarile (spre surprinderea unora carora li s-a lipit de buze si creier un permanent zimbet de superioritate...) sint, in marea lor majoritate, reale. |
|
| Pagina anterioara | | 1 | | Pagina urmatoare |
|
|
|
