|
|
 |
|
|
| Stefan AGOPIAN , nr. 7, 2010, in 24-FUN |
 Angela Marinescu este, alaturi de Ileana Malancioiu, cea mai importanta poeta a acestor vremuri. Ea scrie o poezie viscerala, greu de suportat de catre o fire mai slaba, poezie din seva careia s-a hranit o intreaga generatie de poeti, aceea denumita douamiista. |
|
| Ioan MOLDOVAN, nr. 1/ 2010, in Familia |
| Aceasta noua carte a Angelei Marinescu este nu doar un «jurnal» al iernii vrajbei sale cu sine, cu lumea, cu poezia, ci si o lectie vie a unui mod de euharistie, singurul posibil bietului om, cu «orizontul indepartat solitar» in care fiinta noastra se poate in-scrie: «poate o pasare stabila, pe cerul rece ca gheata, / cu aripile intinse». |
|
| Emanuela Ilie, martie 2010, in Convorbiri Literare |
| Probleme personale este probabil cea mai buna carte de poezii a anului trecut. Din seria extinsa de argumente care confirma valoarea exceptionala a unei autoare pe care nici un critic de poezie nu ar putea-o, astazi, omite cu buna-stiinta dintr-un ipotetic top five al actualitatii lirice, s-au si enumerat, in vremea din urma, suficiente: „armele” puternicei (pentru ca, in cazul ei, vulnerabilitatea se intoarce in spirit volitiv, de o forta nebanuita) Angela Marinescu ar consta, bunaoara, in figuratia post-expresionista specifica, autenticitatea morbida si „extazul negru” al textelor sau dexteritatea tehnica uluitoare. Ceea ce as adauga, fara ezitare, ar fi atitatoarea senzualitate a problemelor personale.
… Nicaieri in alta parte instanta auctoriala, pe deplin constienta de atuurile ei, nu este atit de orgolioasa si colturoasa, dar in fond atit de tandra in ardenta ei totala. Inca o carte de exceptie a unei poete fara egal. |
|
| Angela MARINESCU, mai 2010, in dialog cu Andra ROTARU, in Luceafarul |
| Nici eu nu mai stiu, dar au existat dezamagiri pentru ca nu am fost receptata intotdeauna asa cum as fi vrut eu. Dar nu am fost receptata nici la modul temeinic, nici pe masura tehnicilor poeziei mai noi. Am fost receptata la inceput ca o fetiscana, ca o femeie oarecare si, treptat, treptat, lumea si-a mai schimbat parerea. Poate si acum unii ma considera isterica sau altii perversa, altii poate prea masculina, altii prea feminina. Despre femei exista mereu lucruri de spus, care le arunca in afara spatiului pe care si-au propus sa-l umple cu poezia. Legat de femei exceleaza interpretarile para-specifice. |
|
| insemnaridinsubterana.wordpress.com, iunie 2010, in Dilemateca |
| Ne place pentru ca Angela Marinescu, aflata la o virsta respectabila, nu se multumeste doar sa «electrizeze liric» realitatea, ci o purifica printr-o combustie orbitoare si dementa, care face din restaurarea liricitatii un spectacol, un show impresionant de explozibil al unui atac terorist. |
|
| Adriana STAN, ianuarie 2010, in Dilemateca |
| Problemele personale ar trebui citite la pachet cu oricare din volumele anterioare ale Angelei Marinescu. Rezumativa, oarecum defensive si calculate – in masura in care poate fi astfel o natura atit de prapastioasa –, ea nu se reinventeaza thematic sau retoric, ci scrie addenda la o persona poetica mereu non grata spiritelor caldute. |
|
| Cosmin CIOTLOS, 6 noiembrie 2009, in Romania literara |
| Sint destule si semnificative noutatile pe care le aduce aceasta carte tocmai aparuta. In doar treizeci de poeme, Angela Marinescu spulberă tot atitea prejudecăţi legate de atitudinea sau de tehnica ei. Nu cred, in mod obiectiv, ca ar fi fost nevoie de mai multe, caci tirul e reglat impecabil. Punct ochit, cliseu lovit. Cred in schimb ca volumul, asa cum se prezinta el, era absolut necesar in momentul acesta. |
|
| Daniel CRISTEA-ENACHE , 30 noiembrie 2009, in Cultura |
| Cind recitim textele din Probleme personale, sesizam, daca nu secretul mai profund al acestei poezii de o frumusete violenta, cel putin tehnica ei de precipitare. Autoarea, proiectata cu totul in personajul pe care-l reprezinta, arde etapele constituirii enuntului si produce in discursul poetic, cu o rapiditate exersata, alunecari de teren biografic. Boala fiind starea multumitoare a eului liric, iar moartea, experienta experientelor, traumele evocate cu placere descriptive sau inregistrate live, in chiar actul scrisului, deschid porti de acces catre o interioritate tulbure. Dar intrucit Angela Marinescu isi controleaza perfect sistemul ce neofitilor le poate parea virusat, aceasta lume interioara bolnava, funebra, post-expresionista, este procesata cu dexteritate tehnica si in deplina constiinta literara a potentialului ei expresiv. |
|
| Angela MARINESCU in interviu cu Elena VLADAREANU, 21-27 noiembrie 2009, in Suplimentul de cultura |
| Batrinetea presupune o intimitate cu tine atit de mare, de fapt, e cel mai intim lucru pe care il poate trai un om, incit in interiorul acestei cehstii teribile poti fi pentru tine totul. Poti fi pentru tine tot ceea ce iti lipseste. Totul vine inspre tine. Iti umple viata. Creierul e cea mai mare lichea din univers. Daca nu ar exista trupul, creierul ar face crime inimaginabile. Ar face totul de unul singur. Dar trupul te limiteaza. Pe masura ce imbatrinesti insa, trupul dispare si ramine creierul. Probabil, la ora asta, sint o lichea in devenire. |
|
| Angela MARINESCU, 21 aprilie 2010, in dialog cu Simona CHITAN, in Adevarul literar si artistic, |
| Oricine pe lumea asta isi incepe gestul artistic printr-un element biografic. «Probleme personale» nu inseamna, totusi, ca sint bolnava, ca am un copil, ci inseamna ca am o relatie personala cu toate problemele pe care mi le pun.
Scrisul e o meserie. La un moment dat, simti ca tiparul poeziei nu te mai satisface, nu-ti mai ajunge. Asta se intimpla odata cu evolutia vietii tale. Daca devii lucid si intelegi ce faci, daca posezi o anumita tehnica de lucru, atunci astea doua la un loc pot sa largeasca limitele limbajului. |
|
|
|
|
|
