|
|
 |
|
|
| Adriana STAN, ianuarie 2010, in Dilemateca |
 Problemele personale ar trebui citite la pachet cu oricare din volumele anterioare ale Angelei Marinescu. Rezumativa, oarecum defensive si calculate – in masura in care poate fi astfel o natura atit de prapastioasa –, ea nu se reinventeaza thematic sau retoric, ci scrie addenda la o persona poetica mereu non grata spiritelor caldute. |
|
| Cosmin CIOTLOS, 6 noiembrie 2009, in Romania literara |
| Sint destule si semnificative noutatile pe care le aduce aceasta carte tocmai aparuta. In doar treizeci de poeme, Angela Marinescu spulberă tot atitea prejudecăţi legate de atitudinea sau de tehnica ei. Nu cred, in mod obiectiv, ca ar fi fost nevoie de mai multe, caci tirul e reglat impecabil. Punct ochit, cliseu lovit. Cred in schimb ca volumul, asa cum se prezinta el, era absolut necesar in momentul acesta. |
|
| Daniel CRISTEA-ENACHE , 30 noiembrie 2009, in Cultura |
| Cind recitim textele din Probleme personale, sesizam, daca nu secretul mai profund al acestei poezii de o frumusete violenta, cel putin tehnica ei de precipitare. Autoarea, proiectata cu totul in personajul pe care-l reprezinta, arde etapele constituirii enuntului si produce in discursul poetic, cu o rapiditate exersata, alunecari de teren biografic. Boala fiind starea multumitoare a eului liric, iar moartea, experienta experientelor, traumele evocate cu placere descriptive sau inregistrate live, in chiar actul scrisului, deschid porti de acces catre o interioritate tulbure. Dar intrucit Angela Marinescu isi controleaza perfect sistemul ce neofitilor le poate parea virusat, aceasta lume interioara bolnava, funebra, post-expresionista, este procesata cu dexteritate tehnica si in deplina constiinta literara a potentialului ei expresiv. |
|
| Angela MARINESCU in interviu cu Elena VLADAREANU, 21-27 noiembrie 2009, in Suplimentul de cultura |
| Batrinetea presupune o intimitate cu tine atit de mare, de fapt, e cel mai intim lucru pe care il poate trai un om, incit in interiorul acestei cehstii teribile poti fi pentru tine totul. Poti fi pentru tine tot ceea ce iti lipseste. Totul vine inspre tine. Iti umple viata. Creierul e cea mai mare lichea din univers. Daca nu ar exista trupul, creierul ar face crime inimaginabile. Ar face totul de unul singur. Dar trupul te limiteaza. Pe masura ce imbatrinesti insa, trupul dispare si ramine creierul. Probabil, la ora asta, sint o lichea in devenire. |
|
| Paul CERNAT, 18 februarie 2010, in Observator cultural |
Timp de 40 de ani, citi au trecut de la debutul ei editorial cu Singe albastru (1969) pina la cel mai recent volum aparut acum citeva luni, Angela Marinescu a reusit performanta de a-si conserva intensitatea si prospetimea vizionara, dincolo de fireasca deplasare dinspre abstractionismul inalt al inceputurilor catre biografismul psihedelic al volumelor de dupa Blindajul final (1981). Mai mult: (neo)expresionismul visceral si apocaliptic al poetei maudite – printre cele mai puternice personalitati din lirica romaneasca a ultimelor decenii – a devenit un model asumat cu rezultate variabile de catre cele mai noi promotii. Cei care s-au grabit, in numele contingentei „«burgheze» a postmodernismului, sa cinte prohodul acestui tip de lirism, declarindu-l desuet si ignorindu-i energia «bazala», capabila oricind de regenerare, s-au inselat.
«Probleme personale»: cu greu se putea gasi o formula capabila sa rezume mai bine, in simplitatea ei eficienta, directa si autenticista («personista»), profilul acestui volum prin care Angela Marinescu se infatiseaza in toata forta vulnerabilitatii sale. |
|
| Cezar GHEORGHE, 12-18 noiembrie 2009, in Observator cultural |
| Asemenea inventatorului personismului pare a fi dezinteresata de efectul poemelor sale asupra cititorilor. Aceasta atitudine reprezinta si curajul imens al operei Angelei Marinescu. Totul devine public in ceea ce o priveste. Dificultatea resimtita de criticii literari si poate motivul intirzierii canonizarii sale, se leaga de faptul ca ne confruntam cu o poezie care, desi porneste de la cuvint, de la semnificatiile personale date cuvintelor, expresia sa poetica nu tine seama de problemele formei, devine o actiune care se insereaza intre doua persoane (cel care scrie si cel care citeste), si nu intre doua pagini. |
|
| Oana Catalina NINU, 12-18 noiembrie 2009, in Observator cultural |
| Probleme personale se vrea o carte neagra a disperarii temperate. Daca Limbajul disparitiei si Intimplari derizorii de sfirsit, cele doua volume publicate in 2006, au o dimensiune preponderent apocaliptica, ultima carte a Angelei Marinescu se distanteaza de paradigma mortii ca punct terminus. Aici, la capatul „parcului“, unde notiunea de limita se confunda cu neantul, moartea nu mai poate fi temporalizata. Moartea devine o obisnuinta, o stare, un cumul de experiente si de senzatii care, la rindul lor, se substituie existentei imediate. |
|
| Pagina anterioara | | 1 | | Pagina urmatoare |
|
|
|
