|
|
 |
|
|
| Paul CERNAT, 18 februarie 2010, in Observator cultural |
 Timp de 40 de ani, citi au trecut de la debutul ei editorial cu Singe albastru (1969) pina la cel mai recent volum aparut acum citeva luni, Angela Marinescu a reusit performanta de a-si conserva intensitatea si prospetimea vizionara, dincolo de fireasca deplasare dinspre abstractionismul inalt al inceputurilor catre biografismul psihedelic al volumelor de dupa Blindajul final (1981). Mai mult: (neo)expresionismul visceral si apocaliptic al poetei maudite – printre cele mai puternice personalitati din lirica romaneasca a ultimelor decenii – a devenit un model asumat cu rezultate variabile de catre cele mai noi promotii. Cei care s-au grabit, in numele contingentei „«burgheze» a postmodernismului, sa cinte prohodul acestui tip de lirism, declarindu-l desuet si ignorindu-i energia «bazala», capabila oricind de regenerare, s-au inselat.
«Probleme personale»: cu greu se putea gasi o formula capabila sa rezume mai bine, in simplitatea ei eficienta, directa si autenticista («personista»), profilul acestui volum prin care Angela Marinescu se infatiseaza in toata forta vulnerabilitatii sale. |
|
| Cezar GHEORGHE, 12-18 noiembrie 2009, in Observator cultural |
| Asemenea inventatorului personismului pare a fi dezinteresata de efectul poemelor sale asupra cititorilor. Aceasta atitudine reprezinta si curajul imens al operei Angelei Marinescu. Totul devine public in ceea ce o priveste. Dificultatea resimtita de criticii literari si poate motivul intirzierii canonizarii sale, se leaga de faptul ca ne confruntam cu o poezie care, desi porneste de la cuvint, de la semnificatiile personale date cuvintelor, expresia sa poetica nu tine seama de problemele formei, devine o actiune care se insereaza intre doua persoane (cel care scrie si cel care citeste), si nu intre doua pagini. |
|
| Oana Catalina NINU, 12-18 noiembrie 2009, in Observator cultural |
| Probleme personale se vrea o carte neagra a disperarii temperate. Daca Limbajul disparitiei si Intimplari derizorii de sfirsit, cele doua volume publicate in 2006, au o dimensiune preponderent apocaliptica, ultima carte a Angelei Marinescu se distanteaza de paradigma mortii ca punct terminus. Aici, la capatul „parcului“, unde notiunea de limita se confunda cu neantul, moartea nu mai poate fi temporalizata. Moartea devine o obisnuinta, o stare, un cumul de experiente si de senzatii care, la rindul lor, se substituie existentei imediate. |
|
|
|
|
|
