In Scaune de plus Dan Petru Cristea construieste o utopie negativa foarte ingenioasa si, intr-un fel, actuala. Armatura narativ-speculativa sustine aici o reflectie asupra mecanismelor represive − dublate de inevitabile riposte subversive − ale unei societati guvernate totalitar. Cititorul e provocat sa-si imagineze o Romanie care, chiar daca a depasit pragul fatidicului an 2000 si chiar daca a intrat, ca tot restul lumii, in era Internetului, ramine captiva intr-un sistem politic (cvasi)comunist: Revolutia a esuat, dictatorul e in viata (sau poate supravietuieste spectral doar...), mijloacele orwelliene de supraveghere sau de control al informatiei s-au perfectionat. E ,,numai” o fictiune, fireste; o fictiune neagra, sideranta, cu potential destabilizator, o inteligenta ,,nebunie” conspirativista.

Romanul Scaune de plus nu este doar o distopie, el constituie si exorcizarea necesara a tuturor traumelor trecutului printr-o teribila poveste despre supravietuire.

 

Nu mi-a placut niciodata cum a sfirsit dictatorul. Graba aceea de a-l face sa dispara ne-a facut mai mult rau decit bine. Nu ma interesa ca el sa dea seama si m-ar fi miscat prea putin sa stiu daca ar fi fost atins intelegind raul pe care l-a facut, dar meritam un dialog cu el. N-am avut de gind sa-l fac sa-si recunoasca greseala, pentru ca atunci l-as fi transformat in altcineva.

Iar daca dictatura trece ca un gind urit, noi ceilalti raminem. Am fost atinsi de ea in insasi fiinta noastra. Dar asa, betejiti cum ajunseseram, ne-am oblojit ranile si am pornit mai departe. In orice conditii, chiar si atunci cind raul ar fi fost mai mare inca decit a fost, viata trebuie sa mearga inainte. Iar daca iesirea din tiranie are capcanele ei, un avertisment ne poate salva. (Dan Petru Cristea)