|
|
 |
|
|
| Mircea GHITULESCU, 15 iulie 2009, in Luceafarul de dimineata |
 Iata ca Matei Visniec ne surprinde cu un roman, Sindromul de panica in Orasul Luminilor, un ingenios aliaj de biografie bruta, autobiografie fictionala si fictiune pura. (…) Nu aici este tare Matei Visniec, ci in modul sau de a fi himeric si logician necrutator in acelasi timp. Sau in arta sa veche si fascinanta de a amesteca autorii cu personajele lor, de a vorbi atit de cuceritor despre creierul lingvistic in care se cearta sapte limbi deodata asemenea unor bestii. In fundal, un Paris halucinant al emigrantilor, al scriitorilor ratati, altul decit cel pe care il cunosti din ghiduri turistice. Nu trebuie sa pierzi nici un rind, pentru ca fiecare iti da senzatia ca ai cistigat ceva fara sa cheltuiesti nimic. |
|
| Gheorghe MOGA, 14 august 2009, in Romania literara |
| Al doilea roman al lui Matei Visniec, Sindromul de panica in Orasul Luminilor, a fost bine primit de critica de intimpinare, cronicile remarcind atit structura romanului, cit si calitatile textului. Daca primul roman, Cafeneaua Pas-Parol ducea cititorul in orasul natal, Radauti, Sindromul de panica in Orasul Luminilor il poarta prin Parisul ultimelor decenii, orasul spre care migreaza toate talentele lumii. Personajele sint scriitori care traiesc sub tirania scrisului si e firesc ca in carte sa fie dezbatute numeroase chestiuni de literatura. De fiecare data se ajunge la cuvint. Ratarea si succesul personajelor sint provocate de relatiile autorului cu materialul lexical. |
|
| Daniel CRISTEA-ENACHE, 13 mai 2009, in Evenimentul zilei |
| In rindul exceptiilor trebuie plasat insa romanul de fata, care utilizeaza tot arsenalul textual (de la autoreferentialitate si amestecarea realitatii cu fictiunea, la autogenerare si multiplicarea palierelor prozei), neomitind... romanul ca atare. Pentru autorul steril sau inconsistent, a ne povesti pe zeci de pagini cum scrie el la o carte nemaipomenita si cum se intrerupe frecvent, fiindca ba suna telefonul, ba miauna de foame pisica, e un mod de a face proza. […] Cu subtilitate si finete stilistica, Matei Visniec da, una dupa alta, toate filele acestei Apocalipse de supraconsum si uzura culturala. |
|
| Dan GULEA, 1-15 octombrie 2009, in Verso |
| Sindromul de panica…este un exercitiu necesar oricarui scriitor. Depeizarea, traseele culturale (pe urmele lui…) – trasee foarte semnificative si in Bucuresti (Mateiu Caragiale ar putea fi un exemplu), orice scriitor traieste din asemenea fantasme, violente si alte fapte inimaginabile. Intrebarea este citi dintre scriitori isi pot asuma un astfel de parcurs interior. Oricine poate sa scrie ca Visniec (un roman ca al lui Visniec), doar daca e gata sa admita ratarea, motorul acestui roman. Motorul constiintei de scriitor. Virtualitatile propriei personalitati vor iesi imediat la lumina. Orasul Luminilor. |
|
| Oana FURDEA, 11 octombrie 2010, in revista Echinox |
| Un sentiment plenar al lecturii neavizate este acela al identificarii identitare cu personajele, iar in acest sens, romanul de fata exercita o stranie fascinatie, chiar in fata unui Paris decazut, gaura neagra a literatilor ratati de tot felul. Umbrele scriitorilor care bintuie orasul continua sa exale o anticipatie febrila, care se propaga asupra cititorului, bucuros chiar si de aceasta iluzie second-hand, mijlocita prin intermediul altor iluzii, iar titlul genereaza atmosfera romanului si o mentine pe tot parcursul lecturii. |
|
|
|
|
|
