|
|
 |
|
|
| Daniel CRISTEA-ENACHE, 26 octombrie 2007, in Romania literara, nr. 42 |
 Singura critica ridica niste probleme si inventariaza aspecte ce mi se par esentiale pentru actul critic in sine, independent de conjunctura exercitarii lui. Iar apoi, la un al doilea palier, cartea structurata pe baza unor valori si principii ferme ale criticii face mult mai vizibile abaterile, compromisurile, demisiile din epoca literara a anilor ’80, intru totul comparabile cu demisiile, compromisurile si abaterile din ultimul deceniu. Cu alte cuvinte, autorul caruia i s-a reprosat abstragerea din arena criticii de intimpinare are chiar asupra acestei «arene care pateaza» (cu formula lui Adrian Marino) o privire mai atenta si mai lucid-exigenta decit a unor «gladiatori» foiletonisti, infierbintati de luptele cu fiarele si cu concurenta... |
|
| Daniel CRISTEA-ENACHE, 2 noiembrie 2007, in Romania literara, nr. 43 |
| «Daca nu e capacitate de intelegere, critica nu e nimic», arata Mircea Martin, dind pe aceeasi pagina o definitie personala memorabila. Singura critica este, pentru el, una de identificare, pe vectorul de forta analitica si intuitie al simpatiei penetrante: «Critica inseamna intelegere, ziceam. Ea nu este iubire, pentru ca iubirea se dispenseaza de intelegere, e neconditionata. Critica poate fi o arta a admiratiei, cum bine a definit-o la noi Al. Paleologu, dar aceasta admiratie este, de regula, conditionata, motivata, explicata. Sint critici, dupa cum sint oameni, care nu inteleg decit ceea ce iubesc si daca iubesc. Sint alti critici si, de buna seama, alti oameni, care nu iubesc decit ceea ce inteleg si daca inteleg. Cred ca un critic ar trebui sa inteleaga si ceea ce nu iubeste; dupa cum ar trebui sa se apropie cu iubire de ceea ce nu intelege; sa incerce sa inteleaga si ceea ce la inceput n-a inteles, sa depaseasca momentele de contrarietate sau de opacitate printr-un elan de simpatie penetranta. Abia dupa aceea judecata lui poate cadea fara intoarcere. Intelegerea deci, ca putere de supunere la obiect, ca proba de plasticitate spirituala» (pp. 82-83). |
|
| Daniel CRISTEA-ENACHE, 1 noiembrie 2007, in Cultura, nr. 43 |
| Pe un teren al tuturor vanitatilor, lecturile critice ale lui Mircea Martin (fidele, negrabite, aprofundate) sint cu atit mai pretioase. Autorul are ceva dintr-un traducator dotat si devotat, extrem de atent nu numai la limba unui scriitor, ci si la limbajul propriu acestuia, cu modulatii fine, imperceptibile pentru altii. |
|
| Pagina anterioara | | 1 | | Pagina urmatoare |
|
|
|
