Dumitru Augustin DOMAN, nr.7/ iulie 2008, in Revista Arges
Radu Aldulescu scrie o proza realista cruda, fara anecdotica, departe de romantare, de idile. Este si motivul pentru care nu a putut publica inainte de 1989. El descrie – a descrie e doar un mod de a spune, mai mult filmind si fotografiind – o lume marginala, la propriu si la figurat, o lume care isi cucereste relativa libertate intr-o dictatura sinistra, o libertate care pe alocuri frizeaza penalul, o lume care face adesea cite o mica … revolutie.
Daniel CRISTEA-ENACHE, 25 aprilie 2008, in Romania literara
Radu Aldulescu se inscrie in cea mai buna traditie a marii proze obtinute prin acumularea si filtrarea de mici istorii, biografii, destine umane. Aceasta filiatie se vede mai clar in Sonata pentru acordeon, cronica unei familii si a unui mediu proletar facuta prin juxtapunere si compactare epica.
Paul CERNAT, 17-23 aprilie 2008, in Observator Cultural, nr. 419
Sonata pentru acordeon sta, intre romanele postdecembriste, alaturi de Coaja lucrurilor sau dansind cu Jupuita de Adrian Otoiu si de Viata si faptele lui Ilie Cazane de Razvan Radulescu. Ca formula, ea inaugureaza ferm ceea ce unii critici numesc «realismul/naturalismul apocaliptic», recuperind microistoria unei familii muncitoresti din ceausismul tirziu. Cert e ca prin iesim, in sfirsit, din literatura de sera a deceniilor anterioare si ne intoarcem la sursele marii proze realiste dintotdeauna. Nu inseamna ca romanul – scris intre 1984 si 1988, in plina perioada a demolarilor – are un caracter explicit anticomunist, chiar daca, in mod vadit, el nu putea fi publicat la acea data. Prea era fidela imaginea vietii cotidiene, viata de muncitori si interlopi, gestionari si cofetari, pokeristi si boxeri, romani si tigani din Ferentari… O imagine implicit subversiva, «evoluind» pe o coloana sonora de periferie (si in sunet de acordeon), dar intr-o compozitie clasica (o «sonata»). Fata de volumele ulterioare, apasa moderat pedala sexualismului (sa nu uitam ca e vorba de un roman scris la jumatatea deceniului noua), fara pudori de limbaj, dar si fara agresivitate. Dezideologizata, inregistrind fidel la proportii de fresca viata citorva familii simple (o saga de cartier si o East Side Story!), cartea ofera prima imagine puternica si credibila a anilor ’80 in proza romaneasca, compusa de un om care isi cunoaste bine, din interior, lumea plebee despre care scrie. Nici vorba de rudimentarism sau de «barbarie» estetica la acest prozator tacticos si elaborat, stapin pe mijloacele sale, cu o gama stilistica bogata, dar neostentativa, si cu o fraza densa, fluida si grea, capabil sa moduleze la modul cel mai firesc relatarea omniscienta si monologul interior, frustetea incisiva si vibratia lirica, stilul indirect liber si insertul epistolar, redind savuros argotismele, limbajele oralitatii populare, fara a-si etala benzile de magnetofon sau virtutile «ingineresti» de laborator. Vocea naratoare – o voce comunitara, polifonica – trece pe nesimtite de la un plan la altul, de la o persoana la alta, trece, in fapt, prin oameni, ca un fluid, strabatindu-le perceptiile, povestile, memoria. Reper al prozei anilor ’90, Sonata pentru acordeon este, de fapt, adevaratul roman (lumpen-) proletar al deceniului noua, actul de nastere al unui prozator exceptional, de cursa lunga. Reeditarea sa – binevenita – invita la reevaluari, relectura si reflectie.
Tudorel URIAN, 17 octombrie 2008, in Romania literara
Radu Aldulescu este unul dintre prozatorii de mare forta ai literaturii romane de azi. Nu stiu in ce masura valoroasa sa opera, care pastreaza intact mustul lingvistic al mahalalei bucurestene, ar putea fi tradusa de-o maniera convenabila in limbi de mare circulatie. Cu siguranta, insa, ar putea si trebuie tradusa intr-un limbaj universal: cel al cinematografiei.
Radu Aldulescu scrie o proza realista cruda, fara anecdotica, departe de romantare, de idile. Este si motivul pentru care nu a putut publica inainte de 1989. El descrie – a descrie e doar un mod de a spune, mai mult filmind si fotografiind – o lume marginala, la propriu si la figurat, o lume care isi cucereste relativa libertate intr-o dictatura sinistra, o libertate care pe alocuri frizeaza penalul, o lume care face adesea cite o mica … revolutie.
