|
|
 |
|
|
| Paul CERNAT, iulie, 2010, in Dilemateca |
 Poezia Elenei Vladareanu din Spatiu privat se situeaza undeva intre instalatie, actionism si arta conceptuala. «Miza» pare a fi aceea de a circumscrie – fie si in negativ – un spatiu de libertate individuala tot mai amenintat de standardizarea vietii contemporane, si de a redefini identitatea personala a «poetului»/«poetei» (notiunea de «eu liric» devine, fireste, desueta). Strict conceptual, textele se indeparteaza de formula cu care autoarea ne-a obisnuit deja. Ele ilustreaza deplin poetica «utilitarista», «performatista» sau «elementarista» clamata de Adrian Urmanov, de Claudiu Komartin (pe filiera lui Raoul Eschelmann) sau de fostul fracturist Marius Ianus. De altfel, Spatiu privat nu e un «volum de poeme», ci un manifest identitar in care vocea poetei si cea a jurnalistei se confunda, iar grafica lui Dan Perjovschi se integreaza perfect. |
|
| Alexandru MATEI, februarie 2010, in Dilemateca |
Greu de spus ce-i poezia douamiista, dar putem vorbi, referindu-ne la Spatiu privat, despre o maturizare si, probabil, despre terminarea unui ciclu de creatie inceput, la Elena Vladareanu, cu Europa. Zece cintece funerare (2005). […]
Limbajul nu este nou, dar poetica, da. Asa se face ca meritul poetei (in calitate de conceptor al unor grile) sta mai ales in precizie : de parca ar lucra pentru o firma de publicitate, Elena Vladareanu da dovada de o rara exactitae in formularea enunturilor, care frizeaza (intentionat) marsul sintactic detasat al unor constatari obiective. |
|
| Irina GEORGESCU, 8 iulie 2010, in Observator cultural |
| Spatiu privat «este o carte de literatura», in care sint folosite, «in forma lor originala sau prelucrate, citate din cartile si de pe site-ul lui Jamie Oliver, din catalogul Ikea 2008, 2009, au fost preluate stiri si articole din presa cotidiana si glossy si de pe agentiile de stiri». Asadar, acest volum de poezie trucata, indusa, demonstreaza ca poti citi poezie in orice afis publicitar, in orice reportaj, disperare sau neajuns. spatiu privat seamana cu o minge de plastic in care intri pentru a mai respira citeva secunde, care se ingusteaza de fiecare data cind dai buzna sa-ti recapeti fortele. Este doar iluzia ca traiesti in siguranta. |
|
| Elena VLADAREANU in dialog cu Andra ROTARU, 30 mai 2010, pe agentiadecarte.ro |
| Adevărul este că mi se pare imposibil să descriu această stare. Mai ales că este ceva foarte cerebral. Hm, asta cu enervatul… Da, mă enervez. Dar nu neapărat pentru că putea mai mult şi nu a dat, ci pentru că dacă ar fi fost mai atent şi cu spiritul (auto)critic mai treaz, i-ar fi ieşit o carte mai bună. Dar asta mi se întâmplă nu doar cu poezia, cu orice. Vânez cuvintele în plus, construcţiile nefericite, inadvertenţele, pur şi simplu nu mă pot controla. |
|
| Bogdan ROMANIUC, 14-20 noiembrie 2009, in Suplimentul de cultura |
Mesajul cartii Elenei Vladareanu este „simte-te ca acasa”: „simte-te cu adevarat confortabil!” sau „Adu aceasta casa la tine acasa”. Compusa din mai multe camere (care impart volumul de versuri in mai multe parti), Spatiu privat este mai mult o casa decit o carte compusa din Bedroom, TV Room, Kitchen si Bathroom. Pe de alta parte, succesul oricarui scriitor consta in a-l face pe cititor sa se simta acasa in propriul text, sa se regaseasca pe sine intr-un alt spatiu privat si chiar sa si-l insuseasca.
Recunoscuta pentru limbajul sau provocator si golit de orice urma de patetism si melodramatic, adesea chiar naturalist as spune, Elena Vladareanu ne surprinde si de aceasta data.
|
|
| Elena VLADAREANU in interviu cu Bogdan ROMANIUC, 14-20 noiembrie 2009, in Suplimentul de cultura |
| Cit priveste spatiul public, in Romania – dar si in alte tari balcanice sau care au fost in blocul communist – oamenii inca incearca sa-si acapareze macar un coltisor din spatial public si sa-l transforme in acasa. Gradini de bloc transformate in terase private pentru apartamentele de la parter, luarea cu asalt a unui colt din parcare si mobilarea cu o masa, doua scaune, un gratar, o punga de seminte si un joc domino, transformarea unei banci din parculetul dintre blocuri in fieful „wanabe” al gangsterilor din zona. Nu fac nici un fel de critica, dar eu personal incep sa ma simt cu adevarat acasa daca ma las izolata. Fara iesiri, fara televizor, fara cataloage. Fara presiuni. |
|
| Mihai IOVANEL, 13 noiembrie 2009, in Cultura |
| Acelasi talent mereu proaspat al Elenei Vladareanu de a selecta cuvintele cheie care plutesc in supa momentului si a le proiecta inapoi prin texte. Fata de „Europa. 10 cantece funerare”, lipsesc poemele ample, hiturile; lipsesc chiar „poemele”. Aici sunt doar texte subordonate proiectului: as putea cita unul sau doua, dar mai bine o faceti singuri, citind tot volumul. |
|
| Cosmin CIOTLOS, 13 noiembrie 2009, in Romania literara |
Mai mare dragul de obiect a rezultat din colaborarea Elenei Vladareanu cu Dan Perjovschi! Un titlu provocator securizant, patruzeci si ceva de poeme cu teza, treizeci si trei de ilustratii in marginea textelor, o coperta de un alb intact, fara nici o nuanta in plus. Bunul gust se simte acasa aici. N-as fi crezut-o pe autoare capabila de un asemenea devotement vizavi de un proiect literar de anvergura. Cu atit mai mult cu cit critica s-a grabit sa o acrediteze in primul rind ca insurgenta, gasind foarte rar cuvinte de lauda pentru merite ceva mai terestre, cum e de pilda adecvarea la metoda…
Nu stiu cit de in serios ar trebui sa luam mesajul spatiului acestuia privat. In intregul lui, volumul e o lupta pentru privilegiul intimitatii. Permanent invadata, aceasta din urma, de tot ce inseamna public si, mai ales, publicitar. Fire impulsive, Elenei Vladareanu nu-I displace totusi un asemenea asediu, asa incit e continuu atenta la el, dinauntru si dinafara. Il vede ca pe-o legitima aparare, dar si ca pe un extrem de diplomatic joc de sah. La un astfel de relativism trebuie sa fi contribuit si umorul cerebral al lui Perjovschi, ale carui desene joaca nu o data rolul de osciloscop: cind tonul versurilor se ridica, liniile devin frinte si haotice. Altminteri, sint absolut conforme cu stilistica artistului, rafinat intelegatoare si in fond calofila.
|
|
| Mihai IOVANEL, 13 noiembrie 2009, in Cultura |
| In Spatiu privat, dincolo de unitatea conceptuala optimizata literar de care vorbeam, nimic nu e nou aici fata de ce a mai scris Elena Vladareanu (stil alb, declarativ, facand contract cu emotionalitatea care face deranj in pivnita; exploatare critica a relatiei lingvistice si nu numai dintre universul mediatic euphoric si spatial intim alienat; deconstruirea pasiva a intoxicarii cu elemente ale culturii populare – Jamie Oliver, fobiile, angoasele si depresiile acestui sfirsit de deceniu care a inceput rau a continuat bine si se termina rau s.a.): doar ca totul e controlat si montat la nuanta. Acelasi talent mereu proaspat al Elenei Vladareanu de a selecta cuvintele cheie care plutesc in supa momentului si a le proiecta inapoi prin texte. Fata de „Europa. 10 cintece funerare”, lipsesc poemele ample, hiturile; lipsesc chiar „poemele”. Aici sint doar texte subordonate proiectului: as putea cita unul sau doua, dar mai bine o faceti singuri, cititi tot volumul. De altfel, nici n-as avea ce interpreta. Zero interpretare, asta-i e mi se cere; textele sint denotative, ce spun, aia sint; cite o mica deturnare de sens/exploatare de copywriter a cliseelor verbale din jur nu schimba lucrurile |
|
| Cristina ISPAS, 1 februarie 2010, in Observator cultural |
| Dupa etapa sociala, militanta, din Europa. zece cintece funerare, apropiata mai mult de poezia reactiva a lui Marius Ianus, Elena Vladareanu isi construieste cel mai recent volum dupa modelul unei schite de cadastru (cuprinsul aratind asa: «Bedroom», «TV Room», «Kitchen», «Bathroom»), pe spatele careia insa cineva a mizgalit cu pixul ceva foarte personal: un gind razlet, tradator, sau poate chiar citeva versuri spontane, desi volumul debuteaza absolut neechivoc in acest sens: «poezia e in alta parte». O afirmatie desigur perversa, pentru ca tocmai poezia va ramine singura valabila, la final, mizgalitura de pe spatele schitei, care seamana foarte bine cu acel colt murdar, enervant, obsedant, din fiecare casa, «la care nu poti sa ajungi». |
|
| Pagina anterioara | | 1 | | Pagina urmatoare |
|
|
|
nici un produs
