|
|
 |
|
|
| Doru IFTIME, septembrie 2010, in ONE Magazine, nr. 71 |
 Intr-o Romanie postbelica in care visele trebuie tinute in friu, trei generatii de femei ajung sa poarte pe umeri vina celei de dinainte, cumva ca in romanul Linii de falie a lui Nancy Huston. Urmarindu-le destinul, Stelian Turlea spune o poveste care „ar putea fi adevarata”, despre visele ramase neimplinite, despre maruntele zbateri de zi cu zi carora trebuie sa le faca fata femeile si despre puterea lor de a indura. |
|
| Stelian TURLEA, septembrie 2010, pe psychologies.ro |
| Am vrut ca, prin destinul a trei generatii de femei sa surprind realitatile Romaniei postbelice, in care s-a instapinit comunismul, s-au sfarimat destine, s-au nascut si au murit sperante, s-au schimbat structuri si in cele din urma s-a nascocit o revolutie pe care nimeni nu o intelege. Nu m-a interesat politica «mare», ci efectele ei asupra omului marunt, pentru ca fiecare generatie are visele ei pe care e nevoita sa si le cenzureze, dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa continue sa viseze. Spun asta fara patima, personajele mele nu cauta razbunari, vor doar sa stie adevarul, pentru ca asta le face sa reziste. |
|
| Stelian TURLEA, septembrie 2010, in Ziarul de duminica |
| O tinara dornica sa ajunga in celebra trupa de dans a irlandezului Michael Flatley e nevoita sa revina in tara inainte sa afle rezultatul probelor date la Dublin, cind primeste un sms referitor la un accident al mamei sale. Tinara nu ajunge decit la inmormintare, dupa care se incapatineaza sa afle daca cineva i-ar fi dorit moartea mamei si de ce. Din scotociri in arhive, sunt scoase la lumina secrete sumbre de aproape o jumatate de veac. |
|
| Ruxandra BOSIANU , mai 2011, in Alecart, |
| Premisa scrierii romanului pare a fi intentia de a readuce in scena acel cotidian comunist de calvar, aplatizat insa printr-o anumita modestie si sfiala a stilului auctorial. Stelian Turlea reuseste sa schiteze evolutia persoanjelor din Trei femei intr-un mod care determina lectorul sa constientizeze ca fiecare om este prizonier al propriulu idestin. Tema cartii lui lui Stelian Turlea familiarizeaza cititorul cu ideea de eternitatea a viselor indiferent de citrcumstantele atenuante sau de trecerea timpului, subliniind ca fiecare generatie are visele ei pe care nu este nevoita sa si le cenzureze, desi aceasta nu inseamna ca nu trebuie sa continuie sa viseze. |
|
| Dan C MIHAILESCU, 9 septembrie 2010, la emisiunea “Omul care aduce cartea”, ProTV |
| Lovitura de teatru a acestei carti este ca in aceasta maree, in aceasta retea de intelegeri, generozitati, adoptii si iubiri de tip feminin, toate au un pacat originar la capat. Morala ar fi ca dincolo de iubire si de intelegere exista undeva un fruct mincat, un fruct alterat, exista un vierme care, orice am face, sapa mereu la copacul dragostei. |
|
| Stelian TURLEA in dialog cu Andra ROTARU, 8 august 2010, pe agentiadecarte.ro |
| Fiecare personaj e construit astfel incit cititorul sa poate spune ca l-a cunoscut, il stie sau macar a trecut prin evenimente similare ori in jurul lui s-au petrecut fapte aproape aidoma. Asta presupune o fictiune de un anume fel, in care s-au topit foarte multe frinturi de intimplari reale, petrecute cu foarte multi oameni, care nu se vor mai recunoaste niciodata in noile chipuri, dar sigur vor palpita la intimplarile pe care le afla, aproape le stiu, dar nu inteleg sensul lor. Dar, ca sa fiu convingator, asta mai inseamna ca eu, povestitorul retraiesc fiecare personaj, bun sau rau, ma transpun, cum se spune, in pielea lui, ma conving pe mine insumi ca in felul acela as actiona, daca as fi personajul cutare, si doar daca sunt convins imi astern gindurile pe hirtie. Presupun ca fiecarui scriitor i se intimpla la fel, s-a mai spus asta, nu descopar eu oul lui Columb, presupun ca asa a fost de cind lumea, sau ar trebui sa fie. Ca sa raspund mai direct, da, sufar drama fiecarui personaj, mai ales ca sunt simultan toate personajele, femei sau barbat, bun sau rau. Iar faptul ma epuizeaza, vreau sa sfirsesc mai repede. Din acest motiv scriu foarte repede, imi termin cartile in citeva saptamini, o luna, maximum doua, si la sfirsit tot ma simt stors, epuizat. Ma consuma enorm scrierea unui roman. Dar dupa citeva luni o iau de la capat. |
|
| Stelian TURLEA in dialog cu Bogdan ROMANIUC, 25 septembrie 2010, in Suplimentul de cultura, nr. 283 |
| Viata eroinelor mele e pur si simplu o viata ca oricare alta, sint convins ca fiecaruia i s-au intimplat lucruri cu mult mai grozave decit cele din carte. Viata e plina de povesti ce par incredibile, care pur si simplu sint, exista. Trebuie sa le traiesti. Fiecare zi e o zbatere, uneori e greu si sa te trezesti, dar trebuie sa ai puterea de a indura si afli bucuria. A fost lectia femeilor alaturi de care am trait. Adevarul spus de femei include aceasta lectie de viata si e spus cu o delicatete care trebuie sa ne tulbure, sa ne infioare, chiar si atunci cind intimplarile sint grave si greu de suportat. N-am sa trec niciodata peste o dificultate injurind, nu m-ajuta, mai degraba zimbesc incrincenat. Se invata atit de usor... |
|
| Bogdan ROMANIUC, 25 septembrie 2010, in Suplimentul de cultura, nr. 283 |
| Trei epoci, trei povesti, trei destine, acelasi adevar. Adevarul spus de femei. Aceasta este tema ultimei carti semnate de Stelian Turlea. Romanul Trei femei are trei capitole sau, mai bine zis, trei episoade, fiecare dintre ele purtind numele femeii despre care vorbeste. Incepe cu Anca, continua cu Irina si se incheie cu Vitoria. E de fapt un traseu ciclic bine reprezentat si pe coperta intii prin Cele trei virste ale femeii de Gustave Klimt.
Daca acest roman ar fi ecranizat, si bine ar fi sa se intimple acest lucru datorita uriasului sau potential cinematografic, l-am compara probabil cu The Hours al lui Michael Cunningham, in care gasim tot povestea a trei femei, din timpuri diferite si ale caror destine se intilnesc.
Cele trei femei ale lui Stelian Turlea ar putea reprezenta, simbolic, trei virste ale Romaniei recente. |
|
| Radu Cosasu, 22 septembrie 2010, in Dilema Veche |
| In buna dispozitie epica, miscindu-se dezinvolt intre basmele sale pentru copii si adulti, de la Popeye ratacitul in Revolutia de la ’89 la neuitatul Vorbila, Stelian Turlea ne da azi cea mai sobra si concisa poveste a sa, in trei personaje puternice – bunica, mama si fiica –, bine strinse intr-o enigma a acestui ultim secol, dezlegata inteligent in fraza finala. Chiar daca uneori concizia frizeaza prea succintul, drama are ritm, atmosfera, vigoare si il legitimeaza pe Stelian Turlea printre cei care stiu sa-si priveasca secolul drept in ochi. |
|
| Horia GARBEA, 17 septembrie 2010, in Saptamina finaciara |
| In Trei femei, romancierul tine treaz interesul cititorilor printr-o relatare iscusita, invers cronologica a biografiei a trei femei: Anca, mama ei – Irina – si mama adoptiva a acesteia – Vitoria. Destinul lor se deruleaza in intervalul 1950-2005, din momentul cu care se incheie cartea: cel al arestarii Marei, mama Irinei, si trecerea acesteia in grija Vitoriei si pina la moartea Irinei insasi, care intrerupe calatoria prin care Anca incerca sa-si indeplineasca visul de a dansa intr-o companie din Irlanda. Asadar personajul central si la propriu este Irina, cea a carei existenta se confunda cu perioada comunista din Romania si primii 15 ani de grea «tranzitie». Un aspect inedit al romanului este ca, pentru a contura si mai bine epoca la care se refera, Stelian Turlea mentioneaza persoane reale care nu devin personaje secundare ale cartii, dar interfera incidental cu acestea. Un fapt indiscutabil este ca, dintre prozatorii romani de azi, Stelian Turlea este unul care se pricepe foarte bine sa creeze personaje feminine si chiar sa le dea cuvintul ca naratori, punindu-se cu succes in locul lor. O dovedesc si cele «trei femei» ale cartii, dar si alte personaje din roman. Acesta are suspans, are dimensiune sociala, dar si povesti de dragoste, este, intr-un cuvint, o carte captivanta, lesne de citit fara a fi reductiva sau a apela si la efecte ieftine. Reprosul care se poate aduce este rezolvarea cam precipitata si brusca, dezvaluirea, in numai citeva pagini de final, a punctului de pornire si a «cloului» actiunii (nu are rost sa-l dezvalui aici), precum si faptul ca protagonista care realizeaza acel big-bang, tratat de romancier ca deznodamint, nu prea pare potrivita pentru ceea ce ii atribuie, spectaculos, autorul. Este un punct de vedere pe care cititorii, pe care ii invit sa parcurga cu incredere cartea, il pot impartasi sau nu, dar este sigur ca pina la numitul final vor avea destule satisfactii. |
|
|
|
|
|
