|
|
 |
|
|
| Daniela FIRESCU, octombrie 2010, in Ramuri |
 Veritabil connaisseur al stiintei spectacolului, George Banu mediteaza, isi concentreaza efortul receptor in directia complementara, exporind in Trilogia Indepartarii. Odihna. Noaptea. Uitarea partea mai putin importanta in economia creatiei: departarea, detasarea este imperativa in regasirea artistica, in regasirea personala. Odihna, noaptea si uitarea sint cele trei modalitati de ajustare/acomodare/adecvare, livrate in maniera aparent neconventionala, fragmentar, intr-un melanj de notatii eseistice, amintiri personale, intr-o „dezordine” voita, adaptata demersului sau: indepartarea, odihna si uitarea nu pot fi programate, si tocmai natura lor inefabila, efemra incearca George Banu sa o capteze, sa o inteleaga  |
|
| Iulian BOLDEA, nr 3 / 2011, in Apostrof |
| Temele juxtapuse de scriitura fluida a lui George Banu in Trilogia indepartarii: odihna, noaptea, uitarea alterneaza, intr-un discurs fragmentar, eliptic si suplu, speculatia filosofica, aforismul, citatul, comentariul teoretic sau anecdoctica, legitimind un mod superior de a intelege lumea si propria aventura existentiala. Scriitura lui George Banu, fragmentara si aluziva, mizeaza, inainde de toate, pe fluiditatea reveriei indragostite de formele lumii si de aluviunile trecutului, de reflexele amintirii si de irizarile intertextuale ale temei fundamentale abordate: indepartarea. Meditatiile lui George Banu sugereaza, dincolo de anvergura lor ideatica, o dialectica subtila a apropierii si departarii, cu semnificatii ontologice si gnoseologice indiscutabile. Eul aflat in intervalul subtil dintre contrarii isi asuma cu luciditate propria conditie, considerind, pe buna dreptate, ca „a te odihni inseamna a merge la intilnirea cu tine insuti“, a-ti regasi esenta cea autentica, legitima si adinca. |
|
| Iulian BOLDEA, nr 3 - martie 2011, pe litart.ro |
| Cel mai cunoscut teatrolog roman al momentului, George Banu e adeptul unei scriituri in care amprenta stilului eseistic este precumpanitoare. Recenta aparitie a lui George Banu, Trilogia indepartarii: odihna, noaptea, uitarea (Ed. Cartea Romaneasca, 2010) se pliaza pe o astfel de dominanta stilistica, autorul reunind citate, impresii, confesiuni, cu o tematica diversificata, pusa, in general, sub semnul tutelar al indepartarii. Trebuie observat ca reflectiile eseistului despre odihna nu se situeaza doar intr-un orizont teoretic sau filosofic. Dimpotriva, ele sint legitimate si de timbrul confesiv pe care il capata enunturile, de incarcatura afectiva pe care o contin cuvintele, de reverberatiile evocatoare ale frazei. |
|
| George BANU in interviu cu Andra ROTARU, 3 octombrie 2010, pe agentiadecarte.ro |
| ...prin imaginatie nu uitam lumea, ci o gasim modificata conform propriilor noastre proiectii. Imaginatia ne permite sa regasim lumea astfel, cum ea ne apara pentru a o trai si a o cunoaste dincolo de aparente. |
|
| George BANU in interviu cu Carmen MUSAT , 29 octombrie 2010 , in Observator cultural, nr 448 |
| Intr-o epoca ce mistifica arhivele si memoria fara a le acorda cu adevarat o valoare practica, intr-o epoca in care virtualul domina, „uitarea“ e o maniera de a evita sufocarea prin abuz de conservare, dar si de a instaura o dialectica a spiritului in care iubim ceea ce retinem si ne eliberam prin... uitare. O precizare indispensabila: daca noi ne credem stapinii memoriei – deseori, e drept, infirmati –, atunci asupra uitarii cu totii admitem ca nici o autoritate nu se poate exersa. Ea e independenta ca „dragostea“. Spune-mi ce ai uitat ca sa-ti spun cine esti... dar, cum sa spun? Memoria e o vocatie, uitarea, un destin. Idealul e sa le cultivam si sa le admitem impreuna. |
|
| Marius CHIVU, 24 noiembrie 2010, in Dilema Veche |
| Am citit, asadar, traducerea Trilogiei indepartarii in ideea unui act de apropiere fata de un gen absent la noi. Parafrazind titlul jurnalului ionescian, tripticul lui George Banu format din Odihna, Noaptea, Uitarea este, de fapt, un eseu in farime, dar care comunica, uneori pina la detaliu, alcatuind deopotriva o meditatie asupra existentei si a conditiei (teatrale, cu sau fara ghilimele) a omului/artistului. Grupate in cele trei mari teme care converg in ideea separarii si a distantei, reflectiile fragmentare ale lui George Banu alterneaza aforismele, citatele, comentariile, intimplarile si anecdotele, unele luate din carti, altele din experienta personala sau din folclorul oral, si se revendica, in fond, de la traditia ginditorilor francezi, de la Pascal la Cioran (ambii des citati), mixind metafora cu speculatia, morala cu paradoxul, artisticul cu religiosul. |
|
| Bogdan ROMANIC, 2 octombrie 2010, in Suplimentul de cultura |
| Odihna, noaptea si uitarea alcatuiesc in ultima carte a lui George Banu trilogia indepartarii. Odihna, Noaptea si Uitarea se numesc si cele trei capitole ale volumului. Personaje si scriitori celebri, artisti si filosofi traverseaza Trilogia indepartarii de la un capat la celalalt. Aflam astfel ca Cehov isi odihnea sufletul scriind scrisori, iar unele personaje ale sale sint «plictisite de moarte si aproape indobitocite de atita trindaveala», ca pentru Pascal boala izoleaza si odihneste in acelasi timp, ca pentru Cioran norii erau prieteni si il odihneau, ca adevarata odihna a artistului este cea care se sfirseste in tacere si ca pentru Einstein totul pleaca de la «o masa in repaus». |
|
| Daniela MAGIARU, 18 august 2010, in Orizont, nr. 8 |
| George Banu este, fara indoiala, vocea cea mai avizata a teatrologiei romanesti. Critic de teatru, profesor la Sorbona, Banu este o prezenta constanta in lumea teatrala romaneasca. Volumele sale poarta o marca inconfundabila, conferita de un tip de scriere ce le apropie de eseu, cu numeroase referinte culturale. Nu face exceptie de la descrierea de mai sus nici cea mai recenta aparitie. Trilogia indepartarii are un caracter eterogen: cartea pune laolalta aforisme, maxime, citate, impresii de lectura si reflectii personale. Referintele nu se limiteaza la domeniul teatrului, iar temele anuntate sint legate intre ele – cel putin in titlu, prin conceptul de indepartare. Ca tip de abordare, ele functioneaza si ca falii separate, reunite prin compunere si jonctiune.
Trilogia indepartarii este o carte cu o scriitura fluida, reusind, cu toate acestea, sa dea senzatia de compact. Partea primeaza in fata intregului, trimiterile si aluziile iau locul argumentelor si explicatiilor. In ciuda aspectului fragmentat al textului, multitudinea si diversitatea referintelor ii asigura consistenta. |
|
| Gabriela GHERGHISOR, 3 septembrie 2010, in Romania literara |
| Dupa o viata de globe-trotter, ca spectator profesionist prin salile de teatru ale mapamondului, George Banu si-a acordat un timp mai generos pentru odihna. Odihna intr-un sens foarte nobil, adica meditatie, caci la meditatie – ne spune reputatul teatrolog – nu se ajunge decit «invatind sa ne odihnim». Spiritul contemplativ nu i-a lipsit insa niciodata, numai ca Trilogia indepartarii este, in intregime, o carte de reflectii, focalizate pe cele trei teme enuntate in subtitlu. De fapt, acestea reprezinta indeosebi punctul de pornire, pentru ca altfel, forind in adincimea lor, autorul reveleaza o intreaga retea de noduri si semne ale problematicii conditiei umane.
Pentru George Banu, triada Odihna, Noaptea, Uitarea constituie vehicolul unei calatorii care (il) indeparteaza de lume (raminind, totusi, in mijlocul ei), o calatorie care acopera domenii diverse (de la teatru, literatura si filosofie la muzica, pictura, lingvistica, psihanaliza, politica), ducind insa spre sine insusi, spre propriile temeri, nelinisti, dileme. |
|
| Pagina anterioara | | 1 | | Pagina urmatoare |
|
|
|
