|
|
 |
|
|
| Ciprian MACESARU, octombrie 2011, in Sapte Seri |
 unelte de dormit si La masa cu Marx sint, probabil, cele mai bune carti de poezie romaneasca din 2011. |
|
| Daniel CRISTEA-ENACHE, nr. 34, 26 august 20, in Ziarul de duminica |
| Ca si in poezia lui Ion Muresan, alcoolicul este un inspirat, un vizionar, iar birtul, nu altceva decit interfata dintre lumea ingusta si nemarginirea absolutului. Poetul „nouazecist” isi urmareste personajul preferat (el insusi) pe linia de ruptura dintre un Pop unu, activ si „cuminte”, care merge la serviciu si face treaba, cu un mirabil autocontrol; si un Pop doi, ascuns, de noapte alba si circiuma jegoasa, specialist in automutilari. Acesta e spatiul predilect si aceasta este ora exacta a revelatiilor. Apartamentul de bloc este la Pop (unu si doi) un domiciliu al singuratatii si un ultim refugiu; la fel, alcoolul; somnul; pumnul de somnifere si alte „unelte de dormit”; sinuciderea. |
|
| Gabriela GHERGHISOR, iulie 2011, in Ramuri, nr. 7 |
| Nu toate piesele volumului sint la fel de puternice, fie din motiv de previzibilitate, fie de excesiva prozaizare. Ansambul are insa atuul autenticitatii. Unelte de dormit este o alta marturie a no exit-ului existential, de un patos rece, de o infioratoare brevilocventa uneori, dar bubuitoare ca niste batai de inima inregistrate de aparatul medical, pe care ti se pare, totusi, ca vezi mereu, hipnotic, acea linie dreapta a sfirsitului. Ioan Es. Pop ramine unul dintre cei mai valorosi poeti romani contemporani si un reper (de emulatie sau imitatie) pentru tinerii poeti de azi. De admirat si desenele lui Dumitru Gorzo: sumbre, din linii simple, pete intunecate si halouri scriptice. |
|
| Marius MIHET, ianuarie 2012, in Familia, nr. 1 |
| Dintre seniori, de departe cel mai bun volum [din anul 2011] este unelte de dormit (Cartea Romaneasca). Ioan Es. Pop a avut cel mai ciudat an al vietii postdecembriste, cu spovedanii respectabile si o poezie elementara, ce da senzatia ca ai citit-o cindva, nu de foarte multa vreme, insa esentele ei tari razbat pretutindeni. |
|
| Ioan MOLDOVAN, decembrie 2011, in Familia, nr. 11-12 |
| Aici Ioan Es Pop se dovedeste un extraordinar „meserias” care, pentru un ochi mai indiferent la farmecul imediat al textului, tradeaza bune „invataturi” de la te miri (sau nu) cine… |
|
| Stefania MINCU, decembrie 2011, in Contemporanul, nr. 12 |
Cu noul sau volum (unelte de dormit, 2011), Ioan Es. Pop ramine acelasi si totodata se adinceste nebanuit de mult pe calea viziunii existentialului apocaliptic „no exit” de ultima ora, ca sa spunem asa. Cititorul este imediat cucerit de simplitatea absoluta a textelor sale si, in acelasi timp, de un anume iz, specific poetului – cum sa-i spunem ca sa nu gresim? – un cinism al inocentei totale cu care sint derulate, intr-un stil neutru si fara complexe, peripetii si proiectii de sine fabuloase prin absoluta lor platitudine, din arhiva omului apocalipsei actuale.
Ioan Es. Pop are seductie imediata la cititor, ca si Ion Muresan, ca si altii. De ce? Fiindca la contactul cu poezia sa cititorul traieste un fel de agnitiuni spontane, de frisoare blinde, simtindu-se pe jumatate confortat si bine dispus, la gindul ca si un altul simte la fel ca el. |
|
| Marius MANTA, august-septembrie 20, in Ateneu.info |
(In acest volum) Ioan Es. Pop ramine in mica parte cu acel histrionism tipic balcanic din „peste drum de crisma unde stau si beau”; ludicul nu este izgonit nici de aceasta data, desi unelte de dormit gliseaza parca mai mult intre nebunia neputintei si jocul lugubru al unui destin nemilos, intrupind concret existenta tragica.
(…) Acest tablou al ratarii timpurii ne va fi condus deja catre un turn de fildes (…), intrevazind un chip al omului-inger in destramare (…), aflat in asteptarea clipei magice, a revelatiei, ce nu va aduce (pentru a cita oara?) decit un dublu sentiment de inutilitate-deziluzie. Altfel, meditativ, vag, o unda de speranta vine dinspre celebrul pariu a lui Blaise Pascal posibil in „lumea asta”, dar rescris de poet in aceleasi granite ale unui Ieud – azil: „cei care cred sint mai frumosi, chiar daca/ de sus nu le raspunde nimeni./ cei care cred sint mai liberi, chiar daca/ de sus nu le raspunde nimeni./ cei care cred sint mai impliniti,/ chiar daca de sus nu le raspunde nimeni”. |
|
| Marius CHIVU , 7 iulie 2011, in Dilema veche, nr. 386 |
Unelte de dormit nu este o carte unitara, de aceea tensiunea care o strabate e una resemnata, tonul este mult mai soft, poetul e cumva concesiv & confesiv, mai narativ si mai explicit, chit ca temele (si abordarile) sint aceleasi: vina, inadaptarea si izolarea, damnarea si nenorocul, raul visceral si angoasa existentiala, captivitatea in prezent si confuzia dintre miine si ieri, tentatia autodistrugerii, vizionarismul intunecat si revelatiile alcoolului...
Toate acestea subsumate, mai mult sau mai putin, supra-temei somnului din titlu ca alternativa a vietii si anticamera a mortii, ca spatiu incert – de repaus, ascundere si izolare – intre cele doua spaime, ca stare de letargie, absenta si uitare de sine in vertijul existentei. |
|
| Daniel CRISTEA-ENACHE in interviu cu Ioan Es. POP, 6 februarie 2012, pe LiterNet.ro |
| Am trait multa vreme dedublat. Nu poti face acest lucru la nesfirsit, caci, pina la urma, adevarul isi ia revansa, cu toate consecintele care decurg din asta. Nu vreau sa-mi justific viata prin poezie, desi, in cazul meu, poezia descrie cu destula acuratete anumite evenimente ale vietii mele. Sint un om lucid si, dincolo de faptul ca am facut si fac o groaza de prostii, am invatat din fiecare experienta nefasta. Din cele faste rareori inveti. Deci voiam sa spun ca, desi eu, cel responsabil cu viata mea asa cum a fost, am incercat sa ma ascund, dublul meu a spus de fiecare data adevarul in tot ceea ce am scris. |
|
| Alex GOSLDIS , 31 iulie 2011, in Cultura, nr. 29 |
In cazul lui Ioan Es. Pop, inutilitatea scrisului nu e decit consecinta directa a unei resemnari si a unei oboseli aproape cronice. N-as zice ca suferinta, vinovatia, teama organica de moarte (mai ales ideea de familie e inseparabila de cea de disparitie, caci poetul nu uita sa noteze mereu ca arborele genealogic i se scutura in fiecare anotimp) au parasit cadrul lui Ioan Es. Pop, desi imaginarul sau e mult imblinzit. Ele se regasesc, toate, in siajul micilor evenimente de interior ale personajului central, cu atit mai dramatice cu cit nu vorbesc decit despre banala (dar cit de coroziva!) singuratate. Fie ca asteapta colindatori de Craciun, se imbraca frumos pentru o petrecere inexistenta sau doar isi face siesta, personajul din Unelte de dormit e amenintat mereu de o disperare surda, care iese doar rareori la iveala (…)
La Ioan Es. Pop, drama interioara prinde intotdeauna corp. |
|
|
|
|
|
