Genius la grădiniță #92 "Spectacolul elementelor."

de Oana Paraschiv Oana Paraschiv 26 septembrie 2025

Știai că ești alcătuit din aceleași componente ca unele artificii? Se pare că elementele care le conferă culorile sunt și responsabile cu menținerea noastră în viață. Ceea ce nouă ne ajută inima să mențină un ritm bun, mai exact potasiul, oferă culoarea mov artificiilor. Calciul este un alt element care contribuie la oase și dinți puternici, dar în același timp dă și culoarea portocalie spectacolului de culori.

Pasionații de chimie beneficiază de explicații mai detaliate ale formării obiectelor și fenomenelor din jur. O enciplodie prezentată într-un mod spectaculos, de aici și numele Spectacolul elementelor, scrisă de Colin Sturrt, membru al Societății Astronimice Regale din Londra și ilustrată de Ximo Abadia, un artist spaniol care s-a ocupat ca informațiile să fie susținute de ilustrații prezentate inedit. 

Cartea reprezintă de fapt un ghid prin uimitoarea lume atomică, iar drept să vă spun, îmi pare rău că nu am avut această carte pe mână când descopeream chimia pe care atunci cu greu o puteam înțelege. Cartea aduce însă un plus de ajutor prin modul de prezentare.

Descoperim că elementelor chimice li se atribuie un număr atomic, cu simbolul Z care indică de fapt numărul de protoni din nucleul unui element. Primele pagini au rolul de a te familiariza cu tot ce vei descoperi în paginile ce urmează.

Epoca Fierului a fost de fapt prima descoperire a oamenilor vis a vis de uneltele ce pot fi construite din elementul cu numărul atomic 26. Iar dacă nu știți care este al 26 lea element, lucru deloc de judecat, (eu recunosc că nu am fost mare fan al chimiei, fiind mai mult îndreptată spre latura umanistă, neregăsindu-mă în cifre și formule) putem descoperi ce element se găsește pe poziția 26 cu ajutorul tabelului lui Mendeleev ilustrat în carte. 

Se pare că povestea elementelor nu s-a terminat, numărul acestora fiind în continuă creștere. Urmează apoi o clasificare pe culori în funcție de numărul de atomi, dar și o legendă a semnelor care te anunță ce reprezintă de fapt simbolurile pe care le vei descoperi la fiecare element, de la poziția în clasament, la masa atomică sau data descoperirii.

Ingeniozitatea conținutul este legată de modul amuzant și atractiv de prezentare a fiecărui element, fiecare fiind ilustrat sub forma unui omuleț, de la fermier (Azotul este cunoscut pentru utilizarea ca îngrășământ), la astronauți (Oxigen), o cutie de popcorn care pare că a prins viață, până la un telefon care întruchipează elementul chimic Indiu.

Pe lângă modul unic de prezentare al elementelor, acestea vin la pachet cu o descriere amuzantă care cu siguranță le va capta atenția copiilor. Este o carte recomandată pasionaților de știință, celor care abia pășesc în marea lume a descoperirii și a cercetării. 

Fiind o carte care se recomandă copiilor puțin mai mari, noi am zăbovit la elementul chimic clor despre care am aflat că se folosește ca produs de curățenie, mai exact pentru a omorî microbii de pe diverse suprafețe. Însă ce folosim pentru a omorî bacteriile de pe mâini?

Le-am pregătit un bol cu „microbi” (piperul a jucat rolul lor), iar cu mâinile pline de săpun au observat cum microbii fug din calea lui. O activitate care a plecat de la chimie și a ajuns la o activitate de educație pentru sănătate. Te provoc să găsești și tu o activitate pornind de la Spectacolul elementelor.

Cu drag, 

O educatoare

Oana Paraschiv

Oana Paraschiv – Educatoare pasioantă de povești și creativitate
Recomandări (9)
Aura Dogaru scrie despre monografia Cartea Românească 100. Un simbol al culturii românești de Dan Gulea 02 iulie 2020
Un semnal editorial important vine dinspre revista craioveană „Ramuri” – Aura Dogaru scrie despre monografia Cartea Românească 100. Un simbol al cultu...
Mai multe
O cronică semnată de Răzvan Voncu, în „România literară”, analizând Încifrările, antologia poetică a lui Aurel Rău 02 iulie 2020
O cronică semnată de Răzvan Voncu, în „România literară”, analizând Încifrările, antologia poetică a lui Aurel Rău Poezia de-o viață Răzv...
Mai multe
Criticul literar Cosmin Ciotloș scrie, în „Dilema Veche”, despre jurnalul lui Aurel Dumitrașcu, Carnete maro 01 iulie 2020
Criticul literar Cosmin Ciotloș scrie, în „Dilema Veche”, despre jurnalul lui Aurel Dumitrașcu, Carnete maro (vol. I și II), apărut la Cartea Româneas...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART