Lansarea volumului Eminescu explicat fratelui meu, de Ioana Bot, la Bookfest 2012

23 mai 2012

Joi, 31 mai, ora 18.00, vă aşteptăm în standul Editurii Art de la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, în incinta Romexpo, pavilion C, pentru a participa la lansarea volumului Eminescu explicat fratelui meu, de Ioana Bot.
Vor participa: Rodica Zafiu şi Mircea Cărtărescu.

 

Ioana Bot, Eminescu explicat fratelui meu

Întorcându-mă la a scrie despre opera lui Eminescu, am vrut să recitesc poezia lui privind-o „cu ochi străini”, căutând să reactivez acele locuri ale operei pe care exegeza le-a lăsat deoparte – ca fiind ininteligibile (de ex.: atelierul Odei în metru antic), incongruente (de ex.: Gemenii, Odin şi poetul) sau insuficient de valoroase (erotica de tinereţe, poeziile-pastişe după paşoptişti) – ori pe care aceeaşi exegeză le-a comentat urmând prea îndeaproape îndrumările discursurilor de escortă (Epigonii, Mureşanu). Mai poate fi citită poezia lui Eminescu, astăzi, cu ochi străin, adică – aşa cum ar descoperi-o un cititor care nu sunt eu, cel educat în spiritul cultului eminescian, ci un seamăn al meu, cititor ca şi mine, dar lipsit de prejudecăţile mele în receptare? Cine e cititorul, mon semblable, mon frère, căruia mă adresez, interpretând opera eminesciană? Pe cine însoţesc în descoperirea operei eminesciene? Şi – deloc lipsit de importanţă pentru propria mea istorie – cine şi în ce fel se află alături de mine, atunci când îl citesc pe acest poet esenţial pentru devenirea mea interioară?
paperback, 272 p., 130x200
Colecţia Revizitări
ISBN: 978-973-124-725-0
Preţ: 19.9 lei
Ioana Bot (n. 1964)  este critic și istoric literar, eseist și eminescolog român.
Parteneri media: 
SS   OC   RRC
Echinox    Liternet

Recomandări (9)
Aura Dogaru scrie despre monografia Cartea Românească 100. Un simbol al culturii românești de Dan Gulea 02 iulie 2020
Un semnal editorial important vine dinspre revista craioveană „Ramuri” – Aura Dogaru scrie despre monografia Cartea Românească 100. Un simbol al cultu...
Mai multe
O cronică semnată de Răzvan Voncu, în „România literară”, analizând Încifrările, antologia poetică a lui Aurel Rău 02 iulie 2020
O cronică semnată de Răzvan Voncu, în „România literară”, analizând Încifrările, antologia poetică a lui Aurel Rău Poezia de-o viață Răzv...
Mai multe
Criticul literar Cosmin Ciotloș scrie, în „Dilema Veche”, despre jurnalul lui Aurel Dumitrașcu, Carnete maro 01 iulie 2020
Criticul literar Cosmin Ciotloș scrie, în „Dilema Veche”, despre jurnalul lui Aurel Dumitrașcu, Carnete maro (vol. I și II), apărut la Cartea Româneas...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART