Sandman: Casa păpușii

Morfeu continuă să facă ordine pe tărâmul viselor după ce în primul volum îl văzusem capturat decenii întregi de un vrăjitor care-și dorea nemurirea. În perioada captivității câteva creaturi și un loc au traversat pe tărâmul nostru, neputând fi găsiți la recensământul condus de Lucien. Pe lângă aceste probleme, Morfeu află și de existența unui vortex al viselor care poate dezechilibra raportul dintre lumea imaginarului și cea reală. „O dată la fiecare eră, apare un vortex. Nici măcar eu nu ştiu de ce... Un muritor care, pentru puţin timp, devine... centrul... visării. Vortexul, prin natura lui, distruge barierele dintre minţile care visează; distruge haosul ordonat al Visării... Până când miriada visătorilor e prinsă într-un singur vis uriaş... Până toate visele devin unul. Apoi vortexul se prăbuşeşte în sine însuşi. Şi apoi dispare. Ia cu el minţile visătorilor; provoacă Visării daune care nu mai pot fi reparate.”

Acesta este pericolul cu care se va confrunta umanitatea în volumul Casa păpușii. Va fi oare în stare Morfeu să salveze situația și, în timpul ăsta, să găsească creaturile scăpate de pe tărâmul lui? Va descoperi cine se ascunde în spatele amenințării? Poate fi vorba chiar de cineva din familia lui de eterni? Dar lucrurile astea le vei afla singur din volum. 

O poveste frumoasă, care traversează secole și poate fi citită de sine stătător și funcționează ca un interludiu în structura volumului este Oameni cu noroc, în care vom întâlni și un celebru personaj istoric, cu numele de Will...

Iată ce scria creatorul de ficțiune horror Clive Barker în introducerea volumului despre lucrarea lui Neil Gaiman:

„Într-un timp relativ scurt, închipuirile lui l-au făcut favoritul publicului, dar poveștile lui reordonează realitățile cu o nonșalanță absolută. El nu spune povești simple, pe care să le citești și să le uiți imediat după; nu oferă doar niște soluții morale potrivite. În schimb, își construiește poveștile la fel cum un bucătar dement ar face un tort de nuntă, așezând strat peste strat, ascunzând tot soiul de in­grediente dulci-acrișoare în amestec. Per­sonajele care populează aceste povești depășesc cu totul chestiunea plauzibili­tății atrocităților pe care dl Gaiman le explorează dincolo de normalitate. Ele se nasc în acest maelström și nu cunosc vreo altă realitate. Sunt creaturi care visează cu ochii deschiși; și altele care îi visează pe cei care aspiră la vise.”

de Matei