Visul 6: Unda bombei

Mircea Pop a ilustrat o secvență a visului trimis de Sorina Neaga. Iată descrierea visului:

„Alergam de ceva sau cineva pe un câmp cu tot felul de bălării și bozii și la un moment dat văd o haltă, genul ăla de la țară, în mijlocul câmpului. Mă urc pe zona de beton și ma uit în zare, peste câmp. Văd cum apare o ciupercă de bombă, care crește în înălțime și apoi se lărgește, venind spre mine. Atunci am simțit că urmează să mor. De obicei, dacă simt că sunt într-o situație în care ajung să mor în vis, mă trezesc, dar atunci nu m-am trezit, am avut senzația foarte vividă că urmează să mor și nu am ce să fac. Și a venit unda bombei și apoi s-a făcut totul negru total. A rămas așa un timp, foarte ciudată senzație, nu mi-am putut imagina niciodată un negru atât de dens. Dar din negrul ăsta au început să apară, la un moment dat, niște puncte luminoase, una câte una, una mai mare, alta mai mică, una mai departe, alta mai aproape. Nu aveam un corp în momentul ăla, dar odată cu punctele luminoase am realizat că m-am materializat cumva și plutesc. Și ce vezi, pluteam prin univers și apăreau stele și planete în jurul meu, galaxii și tot tacâmul. Șocul a ceea ce se întâmplase trecuse, începeam să intru din nou în starea de vis, cumva și au început să apară și alte elemente, mai absurde. Cum ar fi o șină de roller coaster, care se forma, așa, în aer, din neant, pe care a apărut un fel de cărucior în care am sărit și m-am plimbat prin cosmos. Un vis în care am trecut prin tot felul de senzații, care m-a mirat în primul rând pentru că a fost așa, cumva clasic – mori și învii în cer – dar foarte viu și diferit de ce visasem până atunci.”